miercuri, 8 decembrie 2010

ESENŢE DIN CER

    Ţara mea, aştept înfrigurată
    Dinspre munţi să mă-mpresori,
    Să mă simt neînsemnată,
    Cum dai tu semnale-n zori.
  
    Eşti lacrimă de cer pe ochiul meu,
    Iubire dezmierdând lumină,
    Mărgean dintr-un  bol de minereu
    Izvor de ceea ce-o să vină.
  
    Întinde mâna, precum muma
    Peste cărări sus curcubeul,
    Să-ţi sărut aripa apelor şi huma,
    Cum codrii îşi smeresc amurgul.
  
    Condeie cresc sub braţul tău,
    Peste cărările minunilor în soare,
    Ascult sufletul, cuvânt ecou,
    Cum iarba o privighetoare.