miercuri, 6 octombrie 2010

Geo Calugaru despre Angela Djigola-Popescu

Un nume predestinat la Destăinuiri astrale, doamna Angela Popescu debutează în 2002 la Editura Mânăstirii Adormirea Maicii Domnului, în colecţia inspirat intitulată Vama slovelor, cu tandre poeme, un debut care, pentru mine cel puţin, echivalează cu o consacrare.
            Într-o lume în derivă, din care face parte şi patria Voievodului limbii române, l-am numit pe Eminescu, doamna Angela Popescu vine şi ne propune, cu o modestie proprie celor care-şi cunosc valoarea, o comuniune nu doar posibilă, dar şi realizabilă, cu partea de lumină a sufletului domniei sale, pe care şi-o dezvăluie prin „şoaptele sufletului”, adică poeziile cuprinse între paginile acestei cărţi, o carte superbă, de pus, cu sfială, în buzunarul de la piept, lângă inimă.
            Formată la celebrul, prin exigenţa la care se forjează caratele seriozităţii, ce girează încrederea în lucrul bine început, Liceul de Fete „Loga” din Timişoara şi, coborând din neam de luptători din frumoasa Românie întregită, doamna Angela Popescu a înţeles, prin efort propriu, că talentul este o îndelungă răbdare. Aşa se explică debutul de acum, echivalent, cum afirmam mai înainte, cu o consacrare. De ce sunt într-adevăr atât de tandre destăinuirile doamnei Angela Popescu? Răspunsul este simplu şi este dat de fiecare dintre poeziile din această carte: au crescut din suflet şi, tot atât de important, din viaţă, din zbaterea de fiecare zi „între lecţii, între drumuri, dar mai ales între trenuri”, cu care autoarea „înconjoară ţara cu părinţii şi surioara în vacanţe”. Nici o vorbă de aşteptarea înfrigurată a clipei de graţie când, ca o boare, inspiraţia îţi atinge tâmpla, fulgerându-te şi, cuprins de transă, te miri şi tu cât eşti de genial. Nimic din toate acestea. Să nu uităm că, dacă Dumnezeu ne-a creat după chipul şi asemănarea sa, înseamnă că Atotputernicul simte nevoia câte unei sâmbete libere, plus Duminica. În schimb, Lucifer este în noi, într-o lucrare ce nu cunoaşte răgazul. Atunci Dumnezeu a creat poeţii, dându-le harul ca, prin lucrarea lor, cuvântul care zideşte să-i ajute pe semeni să se pătrundă de Duhul Sfânt, iar ceea ce făptuiesc ei să însemne ceva, fiindcă ceea ce nu vine de la Dumnezeu, în planul simţirii mai ales, nu înseamnă nimic. Prin poezie, păşim în casa sufletului, oaza în care ne regăsim, când viaţa ne-a lovit şi răvăşit.
            Înnobilată de gestul de a nu fi rătăcit, precum cei mai mulţi dintre noi, rara floare a recunoştinţei, doamna Angela Popescu vorbeşte cu naturaleţe des-pre cei pe care i-a simţit alături, în truda descoperirii de sine: domnii Alexandru Mironov, Tudor Opriş, cenaclul de elevi scriitori de la Liceul „Gh. Lazăr” - Săgetătorul şi de oamenii minunaţi cu care s-a aflat faţă în faţă, întru frumos şi adevăr, cosmonautul Dumitru Prunariu, prof. univ. Ioan Mânzatu, prof. univ. Lucian Gavrilă şi lista ar putea continua.
             Răspunzând de destinul Cenaclului literar „Ioan Tecşa” al Casei de Cultură a Ministerului de Interne, la care curând poeta Angela Popescu a venit să pună umărul, în modul cel mai temeinic, „cu şoaptele sufletului” pentru ca să simţim şi noi beneficele vibraţii dinspre univers „înspre cosmosul prins în fiinţa noastră”, personal afirm aici, că sunt fericit.
            De aceea, îţi mulţumim, doamnă Angela Popescu, fiindcă ne-aţi făcut părtaşi la Visări înaintea ploii, să simţim acele Trepte vibratorii, ca, fiind în stare să păşim dincolo de Pragul spaimei, să aflăm Alinare sinelui prin Atingeri astrale. Ne-ai convins cât de fertilă este Rodirea durerii în căutarea şi aflarea lui Dumnezeu şi, cât de important este să căutăm Solidarităţile duhului. Pentru toate acestea şi pentru multe, multe altele, aflate între paginile acestei cărţi, îţi mulţumim, dar, mai ales, îi suntem recunoscători lui Dumnezeu că exişti. Mă înclin în faţa unui debutant capabil să dea expresie inefabilului. Dovada?
            „Fruntea ta e-o ramură pe cer
Pe care-mi poartă muguri clavecinul
E-atâta linişte în mângâiere
Că nici un ceas nu mai respiră
Să te aud cum vii
Să te aud cum vii...” (Lui George Enescu)

VISĂRI ÎNAINTEA PLOII-Mamei

Ascult aşteptarea în fibră,
Mamă, mă-nveţi să sosesc,
Mă doare-nvelişul de slove
În zorii ce nu se rostesc.

Mătase clipeşti lângă mine,
Fraze de mamă vâslind,
Îţi spun că eu vin culoare,
Asculţi aşteptatul iubind.

Rugi îmi dărui pe-o şoaptă
Să culeg litere-n văpaie
Prin mâinile ce-nfloare
Angheli pe şiruri de ploaie.