Mă-ntorc spre tine,
Albastră sculptură grea,
Din cer ţi-e ochiul,
Adunând marmura ta.
Verdele de sus te vede,
Roşu firicel de vis,
Într-un galben ca goblenul,
Înălţat superb, nenins.
Eşti o apă zburătoare,
Mare, nu plantă, nici gând,
Doar pierit subţire-n piatră,
Zidule, ochi de pământ.
Înnădind veşmânt eşti,
Voroneţ, aduci tu mult,
Iar în punct ţese cascade
Firul tău de la-nceput.
