LACRIMA ZIDIRILOR

Îmi tremură în ochi apusul
De grija amânării
Umede nopţi închid oraşul
Cu şoapte îi dezgheţ mortarul
Şi-n lacrima zidirilor pun foc.

De ce-mi furi liniştea, oraşule,
Cu dragostea din tine la un loc
Mai duc o cărămidă-două,
Cărărilor ce le visez ades,
Să împlinesc pătratele cu sfinţi.

ÎN RĂGAZUL INIMII

În dreptul constelaţiei copil
Mereu revenim în rotaţii
Ca un nor captator
Opreşte porneşte
Fir să deşir
Din al nopţii mosor.

Nesfârşitul din noi
E util Dragostei
Cu speranţa sorţii
Unicului fruct roditor
Născutul sfânt
Într-o noapte de dor.

Azi
Eu sunt un fruct subtil
Trecut prin luminaţii
Smerită-ntr-un decor
Femeie-mamă-bunică
Şi-o soră-ntr-un cor.

STEAUA SINELUI

Îmi este, mamă, dor de mine,
Iarna mă caută pe sub zăpezi,
În gard a îngheţat şi poarta,
Cioplind ospeţe de livezi.

Ascultă liniştea din plete seara,
Arcuşurile cum ţin vântul,
Mai mătur de omăt cărarea,
Sub ochiu-ngenunchind omătul.

Auzi cum bocetul de iarnă
Cu mânjii şterge coasta crengii,
Cum mâna copitând o goarnă,
Va croşeta din aţele ferigii.