Craciun fericit!

http://www.youtube.com/watch?v=yNOm0HEszro
Pentru moderatori si pentru cei ce se uita la acest blog va urez Craciun Fericit!

SE-NTUNECĂ IARBA

Cum de se-ntunecă iarba
Sub pasul stelei târziu
Umblă tăcerea în ochii tăi
Din galaxii
mii…

Ghiarele crengilor înspre înalt
Cuie bat în cer înstelat
Şi mă ţintesc sub bolta grea
Din broderii
gri...

Gândul mi-l semăn pe-un colţ de stea
Fuge lumina sub umbra ta
Şi stări de apă grea
Din poezii
vii…

INSUSIRI

O floare îmi măsoară creierul
Cu o viteză înspăimântătoare
E primăvară pe aici
Doar sunetul perpetuu de lumină
Suie din adâncuri
Un sentiment
Şi sunt chiar el

SEVĂ STELARĂ

Sunt coajă stelară născută
Cu soare în fibră durută
Spaţiul tristeţii pe undă să fiu
Ce-n râu ca salcia străjer viu
Poate aşa adună pământul
Durerile stelelor în praful nimbat
De demult în ascultări pornite
Trezind pe rând ruguri trăite
Sfâşiate-ntr-un destin furat
Întrebând cerul ce-i adevărat
Nimic sau totul din cuvânt
Afli într-o noapte de pământ
Măsurând un adânc stelar divin.

SPERANTA DE VIS

Ai cui suntem
Simfonie de stări
Alcătuim unicate-n doi
Speranţă de vis
Dezlegări în suspine
Încălzind un infinit
Bucuria rodind
Bob după bob
Sufletul în fire
Împlinit cu legământ
Peste zăcăminte
Nedescoperite
În truda sunetelor
Născând
Nedăruit nerostit
Neamului existând.

Poezii dedicate astronautului Dumitru Prunariu

Dintre toti ce-si spun moderatori,unul singur creeaza acest blog!
Intai va vom face placerea sa va oferim aceste versuri,apoi cu permisiunea dumneavoastra,vom transpune versurile in imagini si muzica.

SIMFONIA SFERELOR

SPAŢII OCULARE

Pădure vie
Stelară
Am degetele toate clorofilate
Starea mea de creangă
Gângurit de frunză
Toarce-mă în tine
Lebădândă

Geamănă şoaptei tale
Cu rădăcini
În spaţii oculare…

SEVĂ STELARĂ

Sunt coajă stelară născută
Cu soare în fibră durută
Spaţiul tristeţii pe undă să fiu
Ce-n râu ca salcia străjer viu
Poate aşa adună pământul
Durerile stelelor în praful nimbat
De demult în ascultări pornite
Trezind pe rând ruguri trăite
Sfâşiate-ntr-un destin furat
Întrebând cerul ce-i adevărat
Nimic sau totul din cuvânt
Afli într-o noapte de pământ
Măsurând un adânc stelar divin.

SPERANŢĂ DE VIS

Ai cui suntem
Simfonie de stări
Alcătuim unicate-n doi
Speranţă de vis
Dezlegări în suspine
Încălzind un infinit
Bucuria rodind
Bob după bob
Sufletul în fire
Împlinit cu legământ
Peste zăcăminte
Nedescoperite
În truda sunetelor
Născând
Nedăruit nerostit
Neamului existând.

ÎNSUŞIRI

O floare îmi măsoară creierul
Cu o viteză înspăimântătoare
E primăvară pe aici
Doar sunetul perpetuu de lumină
Suie din adâncuri
Un sentiment
Şi sunt chiar el

SE-NTUNECĂ IARBA

Cum de se-ntunecă iarba

Sub pasul stelei târziu

Umblă tăcerea în ochii tăi

Din galaxii

mii…

Ghiarele crengilor înspre înalt

Cuie bat în cer înstelat

Şi mă ţintesc sub bolta grea

Din broderii

gri...

Gândul mi-l semăn pe-un colţ de stea

Fuge lumina sub umbra ta

Şi stări de apă grea

Din poezii

vii…

CE VRERI

Ce vreri nescrise

Ne-au dăruit

Şi suntem dis-de-dimineţi

Cu tâlc

Duse-n colind

Suflet cu vise arzând

Şi-mi este frig

Doar frig…

VOCI

Urechea-mi stă talangă de cer

În şoapta zilelor toate

Cald aşezate în chip de noapte

Călător duios desenat în echer

Spune-mi ceva, din de-departe…

OCHII

Ochii ţi-i simt întrebători

Din universul spre care pleci

Frunza stejarului în zori

Basmul iveşte rând cu rând

Pe urma pasului din poteci

Umbra alint când tu le treci

Zâmbet dintr-un abis brumărind

Suflet despământenind

Mâna scrie slove de veci

Ca un copil ucis de trecători

Pân-vei uita de muritori.

TONUL LUMII TALE

În grădina sufletului meu,

Privirea ta clorofilează fraze,

Când tac în tonul lumii eu,

Colinde zic sunând din raze.

Şi de te-ascult din umbra ierbii

Cu tresăriri lângă sideful lunii,

Îţi scriu ca-n răsărituri orbii,

Urcând lumini în hora lumii.

Noaptea mi-e un sentiment

Cu privirea gheţii dezgheţate,

Tonuri de penaje cresc fluent,

Demascând tăceri abandonate.

Unde eşti pe chipuri muzicale,

Vama aerului ţi-am cântat,

Înrămând atâtea nopţi din cale

Pe cuvânt rămas nemodulat?

TU EXIŞTI

Tu exişti, de când…

Fire din ochii tăi,

Ca frunza-nchisă de stejar

Cântecul verii îl cheamă...

Eu exist, de când…

Fire din ochii mei,

Ca frunza în noapte,

Iar tu…navigator de vise...

De când…de când…

RODIREA DURERII

Cine-mi furaţi iar tăcerea
Îndelung vibrată-n credinţă?
Cu ce dreptul la viaţă e vrerea
Ascunsă  în ziduri de fiinţă?

Acum nu mă vreau întrebată,
Libertatea o cer vameşii cruzi.
Mâna sculptată pe gură, iată,
Este perpetuu  sub ochii uzi.

N-am voce urlată în vânt,
Zidită n-a vrut Creatorul,
În lume ştearsă, doar în cuvânt
Dă mâinii drepte soborul.

Se pare că eu mai am sensul
Despărţirilor din neam...
Cu mine-şi întâlnesc versul
Printr-o nălucă adusă de hram.

Acum urc scara Învierii
Ce o încearcă omul postind,
Iar la sfârşitul răstignirii,

Iisus dă o altă faţă înviind.

DUH DE GRÂU

Întârzieri fără lumină,
Sevă sfântă, duh de grâu,
Mie-mi eşti rudă-apropiată,
Ochiul cum ţi-l simt şi ştiu.

Întârzieri bolborosite,
În zboruri de mirare
Neidentificate în ce am,
Doar sămânţă de culoare.

Întârzieri de nicăieri,
Fără de timp în ceva sfânt,
Uimiri de fire nevăzute,
În pământ neîncăpând.

Întârzieri în noi greoi,
Fantastice reluări în nea,
Linii marcate pe-ascuns:
Parcări de suflet – grânar de stea.

Întârzieri metalice în cer,
Acolo unde crucile-s cărări,
Îmi scriu pomelnicul dat
De nume rânduite spre zări.

Întârzierile, atât de mute sunt...

ESENŢE DIN CER

    Ţara mea, aştept înfrigurată
    Dinspre munţi să mă-mpresori,
    Să mă simt neînsemnată,
    Cum dai tu semnale-n zori.
  
    Eşti lacrimă de cer pe ochiul meu,
    Iubire dezmierdând lumină,
    Mărgean dintr-un  bol de minereu
    Izvor de ceea ce-o să vină.
  
    Întinde mâna, precum muma
    Peste cărări sus curcubeul,
    Să-ţi sărut aripa apelor şi huma,
    Cum codrii îşi smeresc amurgul.
  
    Condeie cresc sub braţul tău,
    Peste cărările minunilor în soare,
    Ascult sufletul, cuvânt ecou,
    Cum iarba o privighetoare.

TĂRIE DE CARPAŢI

    Sunt lacrimă din cer,
    Tărie în glod să sper,
    Credinţă-n zori pe file,
    În nopţi şi zile şi zile.
  
    Sunt lacrimă din cer,
    Inimă-n şantier,
    Am descins pe şenile,
    În nopţi şi zile, şi zile.
  
    Sunt lacrimă din cer,
    Omului de-i cald ori ger,
    Carpaţii fraţilor învie

    În nopţi şi zile, şi zile.

LACRIMA ZIDIRILOR

Îmi tremură în ochi apusul
De grija amânării
Umede nopţi închid oraşul
Cu şoapte îi dezgheţ mortarul
Şi-n lacrima zidirilor pun foc.

De ce-mi furi liniştea, oraşule,
Cu dragostea din tine la un loc
Mai duc o cărămidă-două,
Cărărilor ce le visez ades,

Să împlinesc pătratele cu sfinţi.

VĂMILE SLOVELOR

        Rătăcesc cu voi în slove,
        Corectând în nopţi salvate,
        Îmbrăcând în azi o clipă
        Zidului de la cetate.
      
        Personaje sunt destule,
        Hainele sunt în zadar
        Au şi ifose şi bafte
        Au de toate fără har.
      
        Rătăcesc cu voi în noapte,
        Eu la slove, voi la bar,
        Când o s-aurziţi de gloanţe,
        Mă veţi pierde ca la zar.

ENERGII INFO

         Să nu mă căutaţi cumva
         În gândul vostru, n-aş distra
         Cum în privirea voastră nu încap,
         Poate o jumătate pe fereastră.
        
         Şuviţă nenăscută-i înfrăţirea
         De oriundeva cu cineva.
         Departe voi gândiţi de mine,
         Furând icoana lăcrimării.
        
         Vă doresc ce-i bine-n toate cele,
         Eu nu visez grămezi de bine,
         Dar vouă vă doresc iubirea
         Străfulgerată într-o iie.

RĂMÂNE CEVA

     Pe unde vom umbla
     Întrebări de întretaie ceaţa
     Rotund, drumul,
     Reguli de mult ştiute,
     De mult uitate...
    
     S-a vorbit despre timp,
     Dar timpul, unde e timpul?
     Se lungesc întrebările,
     Mă leg de probleme,
     Venim şi n-avem,
     Se grăbeşte citirea.
    
     Scapă firea competent,
     E genul ce scuteşte ziua.
     Sunt, rămâne ceva, eventual,
     Neîncadrarea în spaţiu
     C-un eu...

SUB GEANA ZORILOR

         Iar ninge peste umbra morţii
         Cu-adânci tăcuţii fulgi de nea
         Şi iar îţi bat în lemnul porţii
         Săgeţile din steaua mea.
        
         Dar tu, mă mai aştepţi în zori,
         Moarteo, ca de-atâtea ori,
         C-un braţ de ţepe şi fiori?
        
         Tu, forţă a unui înger care
         Mă topeşti de-aş fi de piatră,
         Corolă veşnic zâmbitoare,
         Un vis de clorofilă-n vatră.
        
         Cu Dumnezeu tu mă găseşti,
         Moarteo, nu mă stăpâneşti,
         Tocmind din iad poveşti.
        
         Eu, nemişcată-ascult iubirea
         Cu muzica ce-o poartă-n ea
         Şi îi primesc doar nemurirea
         De dragul îngerului de-oi putea.
        
         Dar parcă-s fără mâini şi trup,
         Moarteo, de-ai fi, am să te rup,
         Şi doar în cântu-mi să te-ntrup.
        
         Din nimbul tău tu dă-mi leac,
         Să ştiu mereu de Dumnezeu,
         Iar cu destinul ce să fac
         Că totu-mi pare-atât de greu...

TARA MEA

        Cu ochii înverziţi de dealuri,
        Mă rupe-o amintire-n viitor.
        Un nor de aur cum coboară
        Aici. născându-mă pentru un dor.
      
        Primăvara furişează mătăsuri,
        Tresăriţi de viaţă şi iubiri,
        Ne dăruie-o ploaie de seară,
        Într-o smerenie de priviri.
      
        O, ŢARA MEA, cuminte şi stelară,
        Limba iubirii uitată-n sertare,
        Descoper-o din zgurile rostirii,
        Să ţi-o repete smerit la hotare.
      
        Mamei să-i dărui destinul ciuntit,
        Satele frământând o pâine,
        Talpa copilei ce-a fost luminând,
        Când o speria viaţa de mâine.
      
        Spun rugi sub cruci cât ţara
        De pe o hartă ruptă-n vecini.
        Lacrima mi-e blidul din masa
        Ochilor trişti ucişi de străini.
      
        Cântec mai am, dragostea, ea,
        Pentru copile, cartea vacanţei
        Să dărui, desigur, şi-acum,
        Cărările cutezanţei.

INTRETAIERI

    ÎNTRETĂIERI
                       Iaşi
  
    Nu se recomandă
    Starea de spirit,
    Iar starea, de fapt,
    Cade bezmetic
    Pe firul ierbii cald.
  
    N-am tematica
    Tresăririi.
    Ziua în pumn
    Mi-a-nvineţit slovele.
  
    Pe-o pagină albă
    Aştern un ochi curat,
    Celălalt îl pierd
    Întretăind realitatea.

ANDANTINO

ANDANTINO
Celic-Dere

Valul e umbra privirii
Clorofilând slove în icoane
La mâna dreaptă
Pământul creşte
În zori aripă
De zi sau noapte
C-un suflet de pază.

CĂLĂTORIE ÎN ESENŢĂ si AMÂNARE ETERICĂ

    CĂLĂTORIE ÎN ESENŢĂ
    Cluj
  
    Suflete al meu,
    Dezleagă
    Taina naşterii mele.
  
    De la-nceputuri
    Cedează
    Cărămizile grele.
  
    Anghelul cere
    Schimbarea
    Sfintei Ana de povară.
  
    Prinde fuga mereu
    Scăparea
    Unui neam de ocară.
  
    Să am gângurit,
    Târând
    Un obuz înfăşat.
  
    În lacrimi înot
    Întrebând
    De ce m-au linşat?
  
    Ce-i viaţa, murind,
    Soro?

        AMÂNARE ETERICĂ
        Sibiu
      
        Nu ştiu să umblu-n peisaj
        Mai lasă-mă să mi se zvânte calea
        Atâtor zboruri moarte de petale...
      
        Nu ştiu să umblu-n peisaj
        Mi-aştept o stare, un cuvânt,
        Cădelniţând prin ploaie...

SPERANTA DE VIS si SPATII OCULARE

        SPERANŢĂ DE VIS
      
        Ai cui suntem
        Simfonie de stări
        Alcătuim unicate-n doi
        Speranţă de vis
        Dezlegări în suspine
        Încălzind un infinit
        Bucuria rodind
        Bob după bob
        Sufletul în fire
        Împlinit cu legământ
        Peste zăcăminte
        Nedescoperite
        În truda sunetelor
        Născând
        Nedăruit nerostit
        Neamului existând.

SPAŢII OCULARE
      
        Pădure vie
        Stelară
        Am degetele toate clorofilate
        Starea mea de creangă
        Gângurit de frunză
        Toarce-mă în tine
        Lebădândă
      
        Geamănă şoaptei tale
        Cu rădăcini
        În spaţii oculare…

TIMP PARALEL

    Din timpul sfinţilor părinţi,
    Smerită se înalţă noaptea,
    Când noi ne întrebăm cuminţi,
    Cu şoapte în delir, ce-i soarta.
  
    Cresc rugăciuni săpând tăceri,
    Privind spre ceruri din icoane,
    Iubind lumina ce încet de ieri
    Ne-mbracă în cartoane.
  
    Încărcată cu viaţă-n sine,
    O comunicare în firesc
    Leagă crucea dinspre tine
    Timpul paralel şi sufletesc.
  
    Mâna ta binecuvintează,
    Nici o depărtare nu mi-o ia,
    Drum dintr-o tăcere trează
    Între două lumi de pe o stea.
  
    Pleci cu dis-de-dimineaţa
    Într-o ploaie de metanii mari,
    Ca să-mi porţi cu grijă viaţa
    Între răsărituri sus fără hotar.

VOCI

         Urechea-mi stă talangă de cer
         În şoapta zilelor toate
         Cald aşezate în chip de noapte
         Călător duios desenat în echer
         Spune-mi ceva, din de-departe…

SEVA STELARA

  
    Sunt coajă stelară născută
    Cu soare în fibră durută
    Spaţiul tristeţii pe undă să fiu
    Ce-n râu ca salcia străjer viu
    Poate aşa adună pământul
    Durerile stelelor în praful nimbat
    De demult în ascultări pornite
    Trezind pe rând ruguri trăite
    Sfâşiate-ntr-un destin furat
    Întrebând cerul ce-i adevărat
    Nimic sau totul din cuvânt
    Afli într-o noapte de pământ
    Măsurând un adânc stelar divin.

EFIGIA INIMII - Retezat

        Eşti verdele sfidând paloarea
        Prin urma soarelui în mare
        Eşti pâinea ce-şi coace sudoarea
        Nu peisaj de apetituri clare
        Eşti aisbergul ce duce zarea
        De la pocal până la sare
        Eşti chiar săgeata cu valoarea
        Ploilor ce se atrag şi care
        Ca-ntr-o efigie-s culoarea
        Atâtor străbuni dintr-o uitare.

SANCHONIATHON

         Adesea privesc cerul
         Prin ochii tăi sihaştri,
         Scăldându-mă-n misterul
         Atâtor lumi de aştri.
        
         Adesea ţi-ascult cuvântul
         Prin glas de violină,
         Înfiorând pământul
         Cu vraja lui deplină.
        
         Adesea, tu-mi eşti zarea
         Divină ce mă-ngână,
         La fel ca-nfăţişarea
         De taină din fântână.
        
         Adesea-n suflet taina
         Ţi-o legăn printre ceruri,
         Cătându-te sub haina
         Eternelor misteruri.
        
         Iar dulcea bucurie,
         Izvor din ochi albaştri,
         De-a pururi îmi învie
         Edenic dor de aştri.

PROFILUL TOAMNEI

  
 S-a semeţit pe cer profilul
 Toamnei cu mantii-n rubini,
 Acolo unde paşii-şi lasă,
 Ciorchinii grei transmit lumini.
  
 De dealuri şi-o vâlcea toată
 S-a bucurat turnând vopsea
 Pe talerele-mbujorate must e
 De mult arzând precum o stea.
  
 Musteşte-n ochi rodul de-o vară,
 Înmiresmând poveri de rob.
 Amurgul în lăzi adulmecă
 Piramidal strânşi bob lângă bob.
  
 Răsuflecându-şi verdele,
 Când soarele salută-n somn
 Ziduri lungi suntem în lege
 Cu aromele diurne într-un pom.
  
 Mă doare bobul din ciorchine
 Prins în rotunda sfâşiere
 A jertfă mândru să se-nchine,
 Aşa cum trece o tăcere.

TEII LUI EMINESCU

         Mă duc cu Teii Tăi spre cer,
         Să pot găsi cununa mea de spice
         În foitajul cărţilor ce vin,
         Te strig în ploi să mă adun
         Cu mâinile literei Tale.
         Pe-un prag de scări sihastre
         Să mă cunosc ca apă,
         Să îmi cuprind misterul
         În sufletul Tău moştenit
         Şi să Te-ntâmpin tainic
         Printre cărţile-nspicate
         Cu Teii Tăi trecuţi prin mine.

TARA MEA

        Cu ochii înverziţi de dealuri,
        Mă rupe-o amintire-n viitor.
        Un nor de aur cum coboară
        Aici. născându-mă pentru un dor.
      
        Primăvara furişează mătăsuri,
        Tresăriţi de viaţă şi iubiri,
        Ne dăruie-o ploaie de seară,
        Într-o smerenie de priviri.
      
        O, ŢARA MEA, cuminte şi stelară,
        Limba iubirii uitată-n sertare,
        Descoper-o din zgurile rostirii,
        Să ţi-o repete smerit la hotare.
      
        Mamei să-i dărui destinul ciuntit,
        Satele frământând o pâine,
        Talpa copilei ce-a fost luminând,
        Când o speria viaţa de mâine.
      
        Spun rugi sub cruci cât ţara
        De pe o hartă ruptă-n vecini.
        Lacrima mi-e blidul din masa
        Ochilor trişti ucişi de străini.
      
        Cântec mai am, dragostea, ea,
        Pentru copile, cartea vacanţei
        Să dărui, desigur, şi-acum,
        Cărările cutezanţei.

TARA MEA

        Cu ochii înverziţi de dealuri,
        Mă rupe-o amintire-n viitor.
        Un nor de aur cum coboară
        Aici. născându-mă pentru un dor.
        
        Primăvara furişează mătăsuri,
        Tresăriţi de viaţă şi iubiri,
        Ne dăruie-o ploaie de seară,
        Într-o smerenie de priviri.
        
        O, ŢARA MEA, cuminte şi stelară,
        Limba iubirii uitată-n sertare,
        Descoper-o din zgurile rostirii,
        Să ţi-o repete smerit la hotare.
        
        Mamei să-i dărui destinul ciuntit,
        Satele frământând o pâine,
        Talpa copilei ce-a fost luminând,
        Când o speria viaţa de mâine.
        
        Spun rugi sub cruci cât ţara
        De pe o hartă ruptă-n vecini.
        Lacrima mi-e blidul din masa
        Ochilor trişti ucişi de străini.
        
        Cântec mai am, dragostea, ea,
        Pentru copile, cartea vacanţei
        Să dărui, desigur, şi-acum,
        Cărările cutezanţei.

ALINARE SINELUI- Voroneţ

         Mă-ntorc spre tine,
         Albastră sculptură grea,
         Din cer ţi-e ochiul,
         Adunând marmura ta.
        
         Verdele de sus te vede,
         Roşu firicel de vis,
         Într-un galben ca goblenul,
         Înălţat superb, nenins.
        
         Eşti o apă zburătoare,
         Mare, nu plantă, nici gând,
         Doar pierit subţire-n piatră,
         Zidule, ochi de pământ.
        
         Înnădind veşmânt eşti,
         Voroneţ, aduci tu mult,
         Iar în punct ţese cascade
         Firul tău de la-nceput.

DE DOR

 DE DOR
        Copilelor mele
      
        Maică Sfântă, eşti cu mine,
        Lecţia s-o ştiu da copilelor
        Ce mi-ai dat cum se cuvine
        Când zorile-s pregătite.
      
        Blând începuturi de soare
        Cărărilor aşteptării sfinte
        Mugurii lor vin ca odoare,
        Mamă, de luări aminte.
      
        S-au născut cu gânguratul
        Florilor ce ne vestesc
        Că-n petale-i piuiatul
        Fetelor dragi care cresc.

POEZII

PRAGUL SPAIMEI

M-aplec în rugăciune şi pier

Sub mâna Ta răbdând o transformare

Ochiul mă frige când mă rog

Îmblânzitor de pietre

Iar pianul a amuţit

În trompeta

Templelor.

SMERITA LUMINĂ A OPAIŢULUI

Portretul Iuliei Hasdeu

Şirurile cărţilor rămase nearanjate în rafturile bibliotecii din sediul Asociaţiei Iulia Haşdeu pentru UNESCO se acoperiseră de un pufuşor format din ace minuscule vibrate în aerul încăperii. Tabloul Iuliei dintre ferestre era uneori strâmbat, de parca o mână alungase imaginea unei treceri luminoase într-una din amiezile şi după-amiezile când membrii activi sau simpli vizitatori participă la întrunirile de cenaclu sau acum mai nou la Academia de iniţiere. Sala stă necercetată de vreo fiinţă câteva zile şi se adună părţi minuscule aproape invizibile din corpurile noastre energetice lăsate acolo... Chiar şi pepereţi se văd mustăţile unei catifele fine al acestui fenomen numit indezirabil "praf". Privesc cu ardoare în orice sală muzeală aceste existeţe stinse din vizitatori pe diferite obiecte. Este o arhivistică a trecerii umbrelor dintr-o existenţă pământească în cea celestă. Pleoapele mele se mişcă impresionate de fixarea contururilor. De sub jaluzeaua privirii mele absorbite pe cărţile odihnite pe masa dintre ferestre, vizavi de cotul sălii de întruniri, este o parte din bogata bibliotecă a asociaţiei. Am împrumutat şi eu cîteva cărţi rare pentru documentarea mea privind cartea ce m-a împins s-o scriu. Acum jucau luminiţe colorate precum titlurile de pe coperţi. Simţeam plămada lutului acelor mâini ce le-au meşteşugit discursul editat. Zâmbesc ascunsului dintre cotoarele bibliotecii, chicotind ca în copilărie la o năstruşnicie. Firescul mă repune pe coardele unei vibraţii între mine şi imensul şirag al cărţilor spre tavan. Ridic mai întâi cătarea ochilor apoi reiau drumul de jos de la ultimul raft spre a-mi corecta nerăbdarea. Încet, lent, cu atenţia relaxată, pe fiecare cotor vedeam titlul citeţ îmbăcându-mi dosarul ocular. Sunt ca un registru fidel care are încorporat înregistrările cărţilor strâns înregimentate în rafturi. Constat sensurile repartizării lor pe domenii, după numele făuritorilor lor, după istorie, artă... Nu clipesc pentru că respiraţia mea trăieşte fiecare contur de carte contopindu-ă. Nu din mine ies virgulele de praf în aşezarea akashică, ci din filele de sub covertura cărţilor. De deasupra lor şi dedesubtul lor vibrează smerit o lumină... Este o lecţie mi-am zis dată aici de amfitrioana casei, Iulia Haşdeu... Prind cu mâna o rază jucăuşă apoi cu cealaltă mă înconjor de şnururile luminoase. Privirea mi se duce spre spatele bibliotecii căutând nu ştiu ce trecând ca vibraţie muzicală spre pereţii din spatele ei. Mă simţeam găzduită printre cărţi. Culuare lungi mi se deschid alergând după lumină prin cotituri spiralate ori zigzagate, ca a unui râu întortocheat scăpat din izvor. Atunci s-a ivit o mână luminată de un opaiţ oprindu-mă din risipirea copilăroasă. Ce căutam, de fapt? Pe bunica prafului de pe cărţile unei biblioteci? Mâna arcuită cu o mişcare dantelată tresări să mă întoarcă molcom sub bolta micuţei luminiţe. Acolo se rulau necontenit filme din memoria exitenţială a acestui locaş de trăire a familiei Haşdeu. Survolam privegherile materne ale mamei asupra copilei ambele botezate Iulia. Fiecare filă de viaţă se depunea cuminte în lumina opaiţului, până la ultimul clişeu când am apărut eu deasupra vitrinei cu fotografii pe care o aranjasem la ultima curăţenie organizată. Şirurile emoţiilor se rulau încet parcă să văd şi să înţeleg, că nu ataşamentul mi l-a înregistrat ci gestul meu simplu. Mâna ce deţinea opaiţul strângea grămăjoarele căzute lângă fotografia ei lipită de mine pe un nou cadru cartonat. Deasupra vitrinei se formase un ou incandescent în care intrau grăunţii prafului de pe obiectele încăperii. Tabloul Iuliei dintre ferestre se îndreptă. Simţeam că-mi mătura o mână nevăzută privirea, respiraţia, poate chiar gândul. Împărtăşindu-mi iubirea, o lumină smerită mi-a purtat fericirea într-o făclie de opaiţ. Firimitura de praf nu mai era o ameninţare, ci un suvenir de mare preţ.

Angel Djigola-Popescu

CASTELUL IULIA HASDEU

Pierderea unei persoane dragi poate rasturna un destin. Disparitia timpurie a unicei fiice a lui

,

, care mostenise inzestrarile sale extraordinare, avea sa-l conduca pe marele savant cu gandire enciclopedica spre explorarea unor taramuri cu totul straine de cele in care se ilustrase stralucit pana atunci. depozitie a acestor preocupari neobisnuite sta astazi Castelul Iulia Hasdeu de la Campina.

Viata

a fost, inca din primii ani, una extraordinara. "La varsta de 2 ani si jumatate stia deja putina franceza si germana", ne povesteste directoarea Muzeului "Iulia Hasdeu" din Campina, Jenica Tabacu. La 4 ani invatase sa scrie si sa citeasca, iar la 8 ani neimpliniti a absolvit scoala primara. Tot din aceasta perioada dateaza si initiatoarele scrieri literare ale Iuliei. Ca si cum acest lucru ar fi fost normal pentru varsta ei, la 11 ani Iulia Hasdeu a absolvit gimnaziul Sf. Sava din Bucuresti, precum si Conservatorul, sectia Pian si Canto. Un an mai tarziu, Iulia va pleca la Paris impreuna cu mama sa. Despartiti de distanta, B.P. Hasdeu si fiica sa vor fi circa unul de celalalt prin intermediul scrisorilor. Tatal isi indeamna fiica sa studieze asiduu si, ramas in tara, depune eforturi extraordinare pentru a-i asigura conditiile de studiu. In 1886, Iulia se inscrie la Facultatea de Litere a Universitatii Sorbona din Paris. Isi stabileste chiar si tema lucrarii de doctorat, pe care planuia sa o sustina la varsta de 20 de ani, si anume "Filosofia populara la tara noastra".

Curand dar un destin necrutator avea sa il desparta pe B.P. Hasdeu de fiica sa. La inceputul anului 1888, sanatatea Iuliei este marcata de cele dintai semne ale unei necrutatoare boli, ftizia. suparat, carturarul va incepe o goana nebuna in sudul Frantei, in Italia si in Elvetia, ducandu-si fiica la aer curat, pentru a o salva. Toate incercarile sale sunt dar zadarnice. In vara anului 1888, Hasdeu isi aduce fiica bolnava inapoi in tara. Dupa o scurta perioada in care i-a vizitat pe toti doctorii Capitalei, Iulia Hasdeu este dusa la Manastirea Agapia. In luna august a aceluiasi an, nefericitul tata isi aduce copila acasa, ultimele sperante ale acestuia indreptandu-se catre divinitate, dupa cum nota el insusi. "Se milostiveste, oare, Dumnezeu? Ce este fara putinta la Atoate Creatorul? Fie si o minune." Dar minunea pe care o astepta Hasdeu nu soseste, iar pe 29 septembrie 1889, in varsta de abia de 19 ani, Iulia se stinge din viata.

Dupa disparitia prematura a preaiubitei sale fiice, marele carturar isi va canaliza intreaga energie intr-o exclusiv directie: spiritismul. Ani buni dupa moartea Iuliei, cei doi, tatal si fiica, se vor intalni regulat in

, in timpul sedintelor de spiritism. De altfel, chiar si acest castel construit de Hasdeu, gandit ca un templu inchinat fiicei sale, a fost inaltat intocmai dupa planurile transmise de Iulia din lumea de dincolo. O insemnare a carturarului pe un manuscris spiritist, scrisa cu cerneala neagra si pastrata nealterata peste timp, sta depozitie acestui fapt: "Acest castel s"a zidit intre anii 1894 si 1896, planul fiind dat de spiritul Juliei B.P. Hasdeu prin medium B.P. Hasdeu, apoi desemnat arhitectonic de T. Dobrescu, constructiunea de N. Angelescu".

"In 1893, la invitatia doctorului C.I. Istrati, familia Hasdeu ii face acestuia o vizita la resedinta de vara de la Campina, spune Jenica Tabacu. Clima blanda si atmosfera pitoreasca a oraselului de pe Valea Prahovei reusesc sa-l cucereasca pe B.P. Hasdeu intr-o asemenea masura incat va decide sa cumpere un teren si sa construiasca acolo castelul." Este un castel si un templu totodata, ii spunea Hasdeu lui Caragiale, care a venit sa-l viziteze. Tot ce se afla in castel era un simbol in sine si avea un rol aparte in cadrul unei simbolistici generale mai complexe. Asa cum nota si Caragiale dupa vizita sa la Campina, castelul este orientat catre est, baza sa avand forma unei cruci, cladirea cu doua corpuri de cate un etaj si un donjon central sugerand conceptul trinitatii. In interior, sub domul inalt al donjonului central, in mijlocul salii circulare, se afla un stalp de marmura trandafirie, de care se reazama doua scari de fier urcand spre braul donjonului, unde este o galerie metalica. La nivelul galeriei, deasupra stalpului de sustinere a scarilor, se afla un podium purtand statuia lui Iisus, din lemn colorat, realizata de sculptorul Casciani din Paris. "Domul e luminat de trei usi, raspunzand pe trei terase si de o fereastra rotunda, intretaiata de o cruce cu geamuri in felii, colorate galben si rosu", isi amintea I.L Caragiale. "Daca ingenunchi in fata Mantuitorului, capul sau divin il vezi in dreptul ferestrii scanteietoare de lumina, al carei cadru il inconjoara ca o aureola. Aci ilustrul meu amfitrion ma face sa iau seama ca stalpul, care suporta de jos, in mijlocul domului, scarile urcatoare la galerie, reprezinta, impreuna cu ele un mare potir: deasupra acestuia, ridicandu-se la cer, departe de durere, figura stralucitoare a Domnului."

Ce s-a mai pastrat azi din castelul de odinioara? Supus unui "lifting" destul de strident pe alocuri, castelul traieste mai ales prin magia enigmelor pe care le poarta de un secol. O usa masiva, glisanta, da in cea mai mare incapere, unica de forma circulara, sala de lectura. In centrul ei, ca un fel de axis mundi, se afla inca statuia lui Iisus in marime naturala. Este imposibil ca, pasind in incapere, privirea sa nu iti fie atrasa de aceasta statuie, si privind-o, iti dai seama ca ochii lui Iisus te vegheaza. Bratele desfacute parca spun Lasati copiii sa vina la mine!, iar la picioarele sale sunt cununa de spini si piroanele.

Din sala de lectura se adancesc in zid trei incaperi inguste: Image doua biblioteci si un salon de muzica, in care pianina Schiedmayer, care a apartinut Iuliei, supravietuieste amutita. Deasupra ei este o reprezentare a arborelui genealogic al familiei Hasdeu: intemeietorul este Voda Stefan Petriceicu, alungat din Polonia de tatari, apoi, o veriga importanta este Tadeu Petriceicu, strabunicul Iuliei, cel care avea sa se intoarca din bejanie la mosia familiei de langa Hotin. Aici, in satul Cristinesti, se va intoarce intaiul sau nascut, Alexandru, dupa ce studiase in strainatate dreptul, stiintele naturii si literele. Fiul sau, nascut in 1838, la 16 februarie, a fost Tadeu Petriceicu - alias Bogdan Petriceicu Hasdeu. A patra generatie a acestei familii speciale a fost Iulia.

Castelul de la Campina, in ciuda asocierii lui cu o activitate desfasurata in obscuritate, cu o recuzita specifica, are multa lumina. Toate incaperile, exceptand camera de spiritism, au luminator, iar obloanele de metal ale ferestrelor au oglinzi in exterior. Probabil ca ele captau mai bine lumina si, totodata, in bataia razelor de soare, ofereau o stralucire aparte, vizibila de la distanta.

In castelul - muzeu pot fi vazute astazi biroul lui Hasdeu, unde se afla si masa de corespondenta a Iuliei, adusa de la Paris. Se patrunde apoi in dormitorul lui Hasdeu, incapere zugravita cu cale - floarea preferata a Iuliei. Ochii se opresc pe un tablou al Iuliei Hasdeu in ziua mortii - o copie dupa originalul in ulei al profesorului ei de pictura de la Paris, D. Maillart. Revenind in birou, nu se poate sa nu fii intrigat de prezenta unei gauri in perete: pe acolo patrundea in castel, din camera de spiritism, duhul Iuliei.

In camera de spiritism, cateva obiecte originale incearca sa refaca atmosfera initiala, incarcata de mister. O masuta de spiritism, cu incrustatii de sidef, trei scaune de forma triunghiulara (din fier si placi de marmura), un vas oriental din bronz, cu animale fantastice. Pe buza vasului se afla un fel de coroana de acelasi diametru, cu un dragon in relief. Cele trei trepiede amintesc de scaunele oraculare din antichitate, inchinate spiritelor; prin numarul 3, trepiedul reprezinta imaginea focului si a cerului; ele au la mijloc, tot in triunghi, numele Hasdeu, lasand ca baza cele trei litere, DEU, amintind de Deus - Dumnezeu. Literele sunt frante, alcatuite din cate trei linii fiecare, astfel ca numele devine dificil de citit. De ce triunghiulare? Pentru ca 3 e numar mistic, e temeiul, el "exprima o ordine intelectuala si spirituala, intru Dumnezeu, in cosmos sau in om" (Dictionar de simboluri) Si aici, ca si in celelalte incaperi, atarna din plafon o lampa de fier in cruce, care odinioara avea, nu intamplator, si margele de chihlimbar. "Chihlimbarul reprezinta firul psihic ce leaga energia individuala de energia cosmica, sufletul individual de sufletul universal. El simbolizeaza atractia solara, spirituala si divina." Prin grija a doi oameni pasionati, Mircea Colosenco si Jenica Tabacu, au vazut lumina tiparului Protocoalele sedintelor de spiritism - texte inedite, marturie extrem de fidela a preocuparilor bizare din ultimii ani ai vietii lui Hasdeu. Participantii, datele, practicile, confirmarile sedintelor de spiritism din aceasta odaita se regasesc in notatiile lui Hasdeu.

Lui Vodă Ştefan cel Sfânt-CONEXIUNI STELARE

Ţi s-a oprit un cer în suflet

Când de lumină ţi-ai prins

Surâsul.

Ascunzi un astru în copac

Pe ramuri sângerânde-i

Dânsul.

Eu urmăresc în tihna ta

Răsadul disdedimineţii:

Visul.

Când se naşte-n tija oaselor

Sub pana Lunii

Totcuprinsul.

ASOCIATIA IULIA HASDEU

Despre Asociatie

Infiintata  in anul 1992 in baza Legii 21/1924 (Dosar 35 / PJ / 92 ) ca asociatie culturala, nonprofit, non-guvernamentala, apolitica, Asociatia IULIA HASDEU isi propune prin statut:

- cunoasterea si mediatizarea personalitatii si a lucrarilor artistice ale Iuliei Hasdeu. Poeta romanca de expresie franceza este ultima descendenta a dinastiei de carturari Hasdeu

- promovarea tinerelor talente  in sedintele de cenaclu artistic si literar, prin revista  Mesaj literar si prin editare. Asociatia  stimuleaza creativitatea  si accesul  la informatie prin mijloace adecvate.  Se reia decernarea premiului  Iulia Hasdeu atribuit tinerilor, conform destinatiei stabilite de  catre Bogdan Petriceicu Hasdeu

Aaccesul la  adevaratele valori spirituale prin cunoasterea patrimoniului cultural national si universal

Membrii fondatori  sunt elevi si fosti elevi  ai  liceului  Iulia Hasdeu din Bucuresti, profesori, cercetatori stiintifici, scriitori, editori, ingineri, medici, ziaristi, studenti, pensionari, persoane din tara  si din strainatate, care prin activitatea si  participarea lor contribuie la recunoastera locului ce i se cuvine pe drept Iuliei Hasdeu in patrimoniul nostru cultural.

Dintre membrii fondatori mentionam pe prof.univ.dr. I.C.Chitimia, istoricul literar Laurentiu
Ulici, regizorul de renume mondial Andrei Serban, actrita Irina Petrescu, istoricul literar din Republica Moldova Pavel Balmus, omul de televiziune Viorica Musat, carora li se alatura Primaria Arondismentului 6 din Paris. Primarul din 1991 al Arondismentului 6 a participat la montarea placii memoriale JULIE HASDEU pe imobilul in care a locuit Iulia Hasdeu in perioada studiilod-nei Crina Bocsan referitoare la SIC COGITO, a dlui Constantinescu Severin, a d-nei Ana Maria Rosianu, a d-nei Angela Popescu, a d-nei Lucretia Brezeanu, d-lui Geo Stroe, r la colegiul Sevigne si la Sorbona, 28, rue Saint Sulpice.

Asociatia este membru fondator al Federatiei Romane a Asociatiilor, Centrelor si Cluburilor UNESCO, sub egida careia ducand mesajele culturale in tara si peste hotare.

Omagiindu-l pe Hasdeu

Marti 24 august, conform traditiei, membrii Asociatiei noastre s-au intalnit la sediul din str. Franceza nr. 14 spre a vorbi despre marele enciclopedist, parintele celei care ne este patroana spirituala, Iulia.

Iata 2 din fotografiile realizate in timpul prezentarii materialelor referitoare la SIC COGITOa d-nei Crina Bocsan, a dlui Constantinescu Severin, a d-nei Ana Maria Rosianu, a d-nei Angela Popescu, a d-nei Lucretia Brezeanu, d-lui Geo Stroe.

Geo Calugaru despre Angela Djigola-Popescu

Un nume predestinat la Destăinuiri astrale, doamna Angela Popescu debutează în 2002 la Editura Mânăstirii Adormirea Maicii Domnului, în colecţia inspirat intitulată Vama slovelor, cu tandre poeme, un debut care, pentru mine cel puţin, echivalează cu o consacrare.

            Într-o lume în derivă, din care face parte şi patria Voievodului limbii române, l-am numit pe Eminescu, doamna Angela Popescu vine şi ne propune, cu o modestie proprie celor care-şi cunosc valoarea, o comuniune nu doar posibilă, dar şi realizabilă, cu partea de lumină a sufletului domniei sale, pe care şi-o dezvăluie prin „şoaptele sufletului”, adică poeziile cuprinse între paginile acestei cărţi, o carte superbă, de pus, cu sfială, în buzunarul de la piept, lângă inimă.

            Formată la celebrul, prin exigenţa la care se forjează caratele seriozităţii, ce girează încrederea în lucrul bine început, Liceul de Fete „Loga” din Timişoara şi, coborând din neam de luptători din frumoasa Românie întregită, doamna Angela Popescu a înţeles, prin efort propriu, că talentul este o îndelungă răbdare. Aşa se explică debutul de acum, echivalent, cum afirmam mai înainte, cu o consacrare. De ce sunt într-adevăr atât de tandre destăinuirile doamnei Angela Popescu? Răspunsul este simplu şi este dat de fiecare dintre poeziile din această carte: au crescut din suflet şi, tot atât de important, din viaţă, din zbaterea de fiecare zi „între lecţii, între drumuri, dar mai ales între trenuri”, cu care autoarea „înconjoară ţara cu părinţii şi surioara în vacanţe”. Nici o vorbă de aşteptarea înfrigurată a clipei de graţie când, ca o boare, inspiraţia îţi atinge tâmpla, fulgerându-te şi, cuprins de transă, te miri şi tu cât eşti de genial. Nimic din toate acestea. Să nu uităm că, dacă Dumnezeu ne-a creat după chipul şi asemănarea sa, înseamnă că Atotputernicul simte nevoia câte unei sâmbete libere, plus Duminica. În schimb, Lucifer este în noi, într-o lucrare ce nu cunoaşte răgazul. Atunci Dumnezeu a creat poeţii, dându-le harul ca, prin lucrarea lor, cuvântul care zideşte să-i ajute pe semeni să se pătrundă de Duhul Sfânt, iar ceea ce făptuiesc ei să însemne ceva, fiindcă ceea ce nu vine de la Dumnezeu, în planul simţirii mai ales, nu înseamnă nimic. Prin poezie, păşim în casa sufletului, oaza în care ne regăsim, când viaţa ne-a lovit şi răvăşit.

            Înnobilată de gestul de a nu fi rătăcit, precum cei mai mulţi dintre noi, rara floare a recunoştinţei, doamna Angela Popescu vorbeşte cu naturaleţe des-pre cei pe care i-a simţit alături, în truda descoperirii de sine: domnii Alexandru Mironov, Tudor Opriş, cenaclul de elevi scriitori de la Liceul „Gh. Lazăr” - Săgetătorul şi de oamenii minunaţi cu care s-a aflat faţă în faţă, întru frumos şi adevăr, cosmonautul Dumitru Prunariu, prof. univ. Ioan Mânzatu, prof. univ. Lucian Gavrilă şi lista ar putea continua.

             Răspunzând de destinul Cenaclului literar „Ioan Tecşa” al Casei de Cultură a Ministerului de Interne, la care curând poeta Angela Popescu a venit să pună umărul, în modul cel mai temeinic, „cu şoaptele sufletului” pentru ca să simţim şi noi beneficele vibraţii dinspre univers „înspre cosmosul prins în fiinţa noastră”, personal afirm aici, că sunt fericit.

            De aceea, îţi mulţumim, doamnă Angela Popescu, fiindcă ne-aţi făcut părtaşi la Visări înaintea ploii, să simţim acele Trepte vibratorii, ca, fiind în stare să păşim dincolo de Pragul spaimei, să aflăm Alinare sinelui prin Atingeri astrale. Ne-ai convins cât de fertilă este Rodirea durerii în căutarea şi aflarea lui Dumnezeu şi, cât de important este să căutăm Solidarităţile duhului. Pentru toate acestea şi pentru multe, multe altele, aflate între paginile acestei cărţi, îţi mulţumim, dar, mai ales, îi suntem recunoscători lui Dumnezeu că exişti. Mă înclin în faţa unui debutant capabil să dea expresie inefabilului. Dovada?

            „Fruntea ta e-o ramură pe cer

Pe care-mi poartă muguri clavecinul

E-atâta linişte în mângâiere

Că nici un ceas nu mai respiră

Să te aud cum vii

Să te aud cum vii...” (Lui George Enescu)

VISĂRI ÎNAINTEA PLOII-Mamei

Ascult aşteptarea în fibră,

Mamă, mă-nveţi să sosesc,

Mă doare-nvelişul de slove

În zorii ce nu se rostesc.

Mătase clipeşti lângă mine,

Fraze de mamă vâslind,

Îţi spun că eu vin culoare,

Asculţi aşteptatul iubind.

Rugi îmi dărui pe-o şoaptă

Să culeg litere-n văpaie

Prin mâinile ce-nfloare

Angheli pe şiruri de ploaie.

TREPTE VIBRATORII Tatălui

Şi dacă-n palmă îţi găsesc spicul,
Prin coaja aspră simt lumina-ţi vie
De grâu din liniştea divină
Ce mi-ai dat un bob în anotimp.

Să nu te caut, ci doar să te adun,
Cum mi-e jertfa de culoare,
Chemându-mă printre ostaşi
În asprele grătare să-ncolţesc.

Ascult în umbra unui gând
Ce-l simt al meu ca o sămânţă,
El m-ar rodi ca jertfă într-o carte,
Întâmpinând lumina ploii aurită.

Înveşmântate-n sol cad slove
Prin trepte binecuvântate
Din neam în neam o grânărie
Aşa dindedemult fiinţaţii fiind.

Aproapelui meu, cititorul

Poeziile reprezintă pentru mine şoaptele sufletului. Le-am simţit adeseori ca o vibraţie din univers înspre cosmosul prins în fiinţa mea. Am început să scrijelesc pe pereţi lecţiile de şcoală primară, pe care nu le-am copiat în nici un caiet special. Am însă un astfel de caiet adus de tata de pe front cu linii şi liniuţe pentru mecanici de locomotive, în care am început o enciclopedie pentru copiii ca mine. Şcoala primară am făcut-o într-o clasă mixtă improvizată la Liceul de Fete „Loga” din Timişoara, după care am plecat cu familia la Bucureşti, unde am urmat mai departe cursurile gimnaziale şi Liceul Aurel Vlaicu, reuşind să intru la Facultatea de Limbă şi Literatură Română, Universitatea Bucureşti. Mi-au crescut în suflet primele poezioare ca versificări după cum percepeam şi trăiam evenimentele ce se derulau după război prin 1947, într-un cartier mărginaş al ceferiştilor din Timişoara. Poeziile le scriam între lecţii, între drumuri, dar mai ales între trenuri, cu care înconjuram cuprinsul ţării cu părinţii şi surioara în vacanţe. În taberele de şcolari în judeţul Timiş la Steiendorf, lângă Lugoj, cunoscut pentru codrii săi bătrâni, dar mai ales cu gospodarii satelor care ne invitau la claca lor duminicală când se povesteau faptele eroice. Mergeam pe la mormintele frumos întreţinute şi recitam poezioarele mele. Mergeam cu imaginaţia spre viitor mereu în poezii, din care am reţinut două din acea perioadă de activităţi obişnuite de tabără. Destul de repede, acum la pornirea acestui volum de debut, mi-au venit aceste amintiri. Observasem într-o excursie primprejur, la Rupea, şi morminte neîngrijite, şi m-am aşezat să spăl literele cu periuţa de dinţi ca să se vadă înscrisurile şi aşa am aflat că erau morminte romane. Acasă le povesteam şi le citeam din aceste producţii ale mele, la care părinţii îmi completau cu date despre cei din neamul meu care scoseseră dealuri ca să facă şine de tren, pentru linia de cale ferată Viena-Cernăuţi. Am prins pe bunicul dinspre tată, Teodor, în viaţă, întorcându-se cu bunica din Siberia, fiind despărţiţi aproape 20 de ani de când au fost duşi. Dânsul mi-a povestit despre primii mecanici de locomotivă numiţi „djigoli” după cum erau strigaţi de engleji „the go” – „mergătorul” şi „traduşi” pe limba noastră în cancelariile ruseşti şi ucrainene astfel. Ei au asigurat primele maşinării pentru câmpiile noastre din această parte de grânărie cu 4-5 m. adâncime pământ negru. Sunt adevăruri ale familiilor din Ţara de Sus. Aceste vieţi vrednice rămân în memoria sufletului, pentru că ele există în urmaşi ca o sămânţă în neam, în osul nostru, în ţărâna noastră. Dar mai sunt alte evenimente ale trăirii noastre pe pământ, care ţin de liniştea interioară şi, oricât le-ai analiza, nu se sfârşeşte firul lor, având rădăcini dincolo de tine, undeva până la Dumnezeu. De aceea când cineva cunoscut mă întreabă ce mai fac, adesea îi răspund „nimic”, pentru că orice ai spune despre tine, dacă nu e de la Dumnezeu, este nimic. Oricât ai dori să faci ceva după cum simţi, chiar dacă te uiţi pe tine şi te arunci să faci ceva pentru altul, tot nimic este dacă vrei să fii văzut, lăudat etc. pentru asta.
Să nu uităm niciodată pe cei care ne-au dus de mână adeseori spre casa sinelui, ajutându-ne să ne regăsim când viaţa ne-a trecut prin lecţii de luare aminte la faptele noastre de indiferenţă, nerecunoştinţă sau pur şi simplu de absenţă, fiind izbită şi răvăşită ca să-mi văd paşii încotro merg, pe cărarea mea sau nu, spre ceea ce Dumnezeu m-a alcătuit sau nu, reculegeri şi treziri pe care le-am transcris cum le-am simţit mai bine sau mai puţin bine în discursul liric. Sunt oameni nu chiar de lângă noi, ci, parcă, trimişi de Dumnezeu în destinul nostru, şi mă gândesc la Doamna Zoe Dumitrescu Buşulenga, profesorul universitar care m-a apropiat de literatură cu personalitatea fiinţei sale întregi prin cunoaşterea acumulată, prin ţinută, prin îndrumarea cu profesionalism a unui tânăr vlăstar. După o experienţă utilă la corectura unor cotidiene mari, am învăţat de la boşii virtuoşi ai limbii şi culturii române, dar nu numai, să nu mă lenevesc la o facultate şi câteva cărţi citite, ci să merg spre şlefuirea cunoştinţelor şi am dat examene la ziaristică şi am devenit profesionist, dar nu angajată în vreo redacţie, ci independentă, scriam de oriunde vroiam şi îl predam oriunde doream...Le mulţumesc şi acum mult. Prieteniile de peste anii de studii nu au continuat în anii de practică crâncenă a limbii române la corectura unui ziar central. Încerc să enumăr doar câţiva, dintre cei care m-au încurajat în dezvoltarea mea ca scriitor şi ziarist, pe poetul Nicolae Dragoş, criticul Mihai Ungheanu, Vartan Arachelian, Neagu Udroiu, iar dintre colegii de facultate, sunt Radu Constantinescu, Iulian Neacşu, Virgil Mazilescu, Vasile Blendea, Petre Croicu, Bolat Genan, Ilie Cileagă şi mulţi alţii. Pentru aceştia mă destăinuiesc într-un volum de tandre poeme ce cuprind o bună parte starea mea de comuniune cu sufletele constructive. Pentru că avem cu toţii părinţi, aş adăuga ajutorul lor în creşterea copilelor şi apropierea lor afectivă de noi, de mine şi sora mea, corectori de presă, eu de noapte, ea la revista literară Luceafărul. Aici am cunoscut o altă familie minunată de scriitori, cei de la corectură, Ingrid Fulga, Gabriela Sandu, Virgil Stoicescu, din redacţie pe fabulosul Fănuş Neagu, Cezar Ivănescu, Cezar Baltag, Nicolae Velea, Mircea Micu, Artur Silvestri, Petru Popescu şi mulţi alţii, o elită a unei perioade în care eram prezentă. După 1989, la recomandarea duhovnicului meu, Părintele profesor Constantin Galeriu, în paralel colaboram şi la Institutul Biblic al Patriarhiei la documentare şi corectură pentru cartea Patericul românesc, istoria sfinţilor români, ediţia a doua revizuită, împreună cu un colectiv de 17 persoane adunate de autor, Părintele Arhimandrit Ioanichie Bălan. După asta, am fost solicitată de Sfântul Sinod să organizez primul ziar ortodox, având ca redactor şef pe Părintele Ştefan Gănceanu la revista nou înfiinţată Vestitorul, şi îndrumător pastoral pe actualul patriarh, Prea Fericitul Daniel, atunci episcop-vicar patriarhal, cu care am întocmit primele proiecte de ziar creştin-ortodox. Nu numai datorită colaborării cu Institutul Biblic, la cartea părintelui Ioanichie Bălan, Patericul românesc, dar şi pentru susţinerea primei rubrici cu subiect religios din presă, de fapt prima rubrică de acest fel chiar din timpul revoluţiei, la cotidianul Tineretul Liber, intitulată Ora de Religie, cu comentarii ale preoţilor profesori de la Facultatea de Teologie din Bucureşti, despre Evanghelia săptămânală, am obţinut aprobarea acestui nou serviciu. Am avut binecuvântarea de a colabora cu P.S.Vasile Târgovişteanu ca preşedinte de onoare la prima Fundaţie literar-teologală Logos, la ideea prof. drd. Valeriu Filimon, alături de acad. Alex. Piru şi mulţi alţi scriitori, printre care Victoria Milescu, Elena Baciu-Călugăru. Dl. prof. Valeriu Filimon a fost solicitat să suplinească la catedra de teoria literaturii de la Facultatea de Teologie-Litere, eu fiindu-i asistentă. Tot atunci am ţinut locul părintelui de la pedagogie un trimestru. Nu am valorificat această bogată experienţă didactică pentru a-mi îmbunătăţi situaţia profesională universitară, crezând că este destul aşa cum sunt. Mai târziu s-a dovedit că nu întotdeauna posibilităţile sunt aceleaşi, fiind nevoită să demisionez pe caz de boală. A urmat o perioadă grea de aproape 4 ani până la pensie fără nici un venit. Am prestat servicii de editură la facultăţi particulare. După pensionare am fost invitată la Cenaclul jandarmilor veterani, coordonat de generalul Costache Negruţi, unde mi-am citit din creaţiile mai vechi de prin sertare. Peste ani, când cenaclul s-a desfiinţat şi eu îmi editam singură cărţile, am sprijinit înfiinţarea unei tipografii la o mânăstire din Bucureşti, ca corector. Astfel mi-am văzut şi eu publicat volumul de debut al poeziilor, dar şi două editări ale scrierilor D-lui general Negruţi. Sunt ani din care ies la iveală persoane deosebite care mi-au dat încredere în mine sfătuindu-mă să continui să scriu chiar dacă nu am pe moment un buget.
Am o dedicaţie, în primul rând copilelor mele, cărora le datorez apropierea de cenaclul de elevi scriitori de science-fiction Sapiens, din Bucureşti, iniţiat de Alexandru Mironov şi prof. univ. dr. Ioan Mânzatu. L-am coordonat 5 ani pentru partea tehnică de scriere, împreună cu profesorul de biologie Răzvan Dima, pentru partea de documentare ştiinţifică. Am fost alături de aceşti copii dornici de cunoaştere, dar şi de a-şi scrie propriile lor producţii literare. De mare ajutor şi folos au fost invitaţii aduşi de Mironov şi profesorul Mânzatu, oameni de ştiinţă remarcabili, ce şi-au povestit încercările vieţii lor din drumurile de cunoaştere şi cercetare până la rezultate.
Mi-a fost un aliat şi salvator prof. scriitor Tudor Opriş, coordonatorul cenaclului Săgetătorul de la Liceul Lazăr, prin pelerinajul în taberele de şcolari din Moldova şi Bistriţa-Năsăud după Simpozionul copiilor de la Iaşi din 1982.
Port în buzunarul de la inimă convorbirile cu astronautul român Dumitru Prunariu, căruia i s-au dedicat texte inedite pline de admiraţie.
Doamnei prof. univ. dr. Ana-Felicia Iliescu, îi aduc oamgiul de inimă pentru iniţiativa de a organiza primul meu recital la Institutul Agronomic.
Domnilor Al. Mironov, Răzvan Dima, Dan Ursuleanu, Ion Hobana, Ioan Albescu, scriitorilor S.F. din ţară, le sunt recunoscătoare că au fost alături de copiii bucureşteni.
Pentru lansarea volumului meu Destăinuiri astrale din 2002, multe omagii d-lui deputat Mihai Radan, organizatorul şi moderatorul întâlnirii de la Clubul Parlamentului, precum şi artistului fotograf Vasile Blendea, tuturor deputaţilor invitaţi.