joi, 11 august 2011

Mesaj literar-Trezirea nisipului


Trezirea nisipului
    Multele zile fără şir care au trecut, despre care nu voi mai ţine minte nimic, m-au determinat să-mi iau tălpăşiţa la miezul nopţii din camera de hotel unde mă aflam cu un grup de la Asociaţia culturală “Iulia Haşdeu” din Clubul UNESCO într-o săptămână de vacanţă. Eram în acel port de la graniţa din sud a Greciei într-un septembrie pe la sfârşit. Cerul era fără stele, dar străbătea de undeva lumina diafană a lunii. Vilele acestui fost sătuc pescăresc erau aliniate ca mai în toate localităţile turistice de pe vreun litoral în străzi paralele care duc imperturbabil spre mare. Toate lămpile străzilor ardeau şi era destulă populaţie ca să zic aşa de noapte, fie venind de la restaurant, fie de la o simplă plimbare pe faleza largă asfaltată până în marginea unde un golf mai aminteşte de existenţa acestui loc cu o pescărie restaurant-hotel şi evident plajă.
Poate îşi va aminti vreodată cine ştie când, şi de ce, şi prin cine, şi pentru cine, vreo persoană despre trecerea mea pe aici! Deodată sau lent, întâmplator sau determinat, acel moment era adormit în scândura lentorii în care te îmbia acest loc mai ales ziua cu un soare gradual fierbinte până la a te arde de-a binelea spre prânz. Eram sub pecetea unui anotimp cu idealul meu adânc legănat de apele ce comunicau în mine.
Poate că aveam un prag al adormirii mele profunde incluse, implicate în naştere, când sufletul căuta un lăcaş compatibil cu frecvenţele undelor mele aduse din dumnezeire….Aşternerea celor 9 luni în pântecele matern a unei celule se coace prin eforturile intime ale mamei ce a preluat un bob de viaţă şi trebuie să înveţe să-l poarte,  să-i vorbească, să-l intrebe, să-l sfătuiască… atâtea sunt de făcut pentru un strop de viaţă purtat de-o viitoare mamă... Ştie ea oare ce înseamnă asta? O învaţă cineva ce va urma când va naşte? Cum sufletele plecate din dumnezeire stau în preajma acestor pântece cu rodul lor pentru a le da acea scânteie divină?
E scrisă, desigur, în catastifele vieţii pământeşti acest episod
într-un limbaj ininteligibil pentru majoritatea acestor purtătoare de viaţă. Doar focul sacru al sufletului ştie către cine să se îndrepte, tatonând timp de 9 luni aproape toate evoluţiile până ce-si primeşte  sorocul divin la ivirea pe lume. Este şi acesta un război îngeresc al perpetuării umane.
Talpa mea primeşte gândurile apăsând calm şi radicându-se apoi din drumul nisipului fin al plăjii acestei staţiuni Nei Pori. Trezirea poate fi lentă şi lucidă în botezul atingerii păturii aşternute pe mal. Trezirea este un fenomen moştenit sau educat, sau copiat după cineva, după natură, mai ales dacă ai fost atent la ea. Ai un sentiment ce-l porţi cu grija conştiinţei trezite şi ea, după trezirea fizică a atingerii.
Sunt trează într-un miez de noapte pe plaja de la Nei Pori.
Ascult valurile inconfundabile ale mării purtându-şi hlamida lichidă lovind linguşitor gulerul său de spumă în nisipul şlefuit. Privesc acele minuscule de sub talpa mea lacomă, ce calcă apăsat culegând senzaţiile unei existenţe de la începuturile lumii. Cum păşeşte, ea îşi imprimă întrebările conturându-ăi forma unicat. Undeva, un fir cât vârful unui ac a făcut-o să tresară ca la acupunctură sub vibraţia înţepăturii reci. Era o atenţionare infinitezimală, subtilă, dar rece, ca un foc ascuns sub săgeata sidefată a bobului de nisip.
M-am oprit, aştept să-mi găsesc echilibrul sub vegherea nopţii străluminate puternic de şirurile de lampioane. Cu vioiciune mi-am continuat traseul cu tălpile goale, primind procedura de acupunctură lucid şi fără mirarea de început, pentru că asta era şi asta mi se întâmpla acum. Toată buna dispoziţie îmi crescu şi mai mult. Se treziră amintiri din memoria copilăriei. Câteva nopţi trezite am în acel seif.
Deodată, am observat că marea nu mai era activă, că se retrăsese în carnaţia sa lichidă, stând nemişcată la picioarele mele, complet sedusă, parcă vrând să mă ademenească spre lumea de dincolo de suprafaţa lină albastru-violetă. Totul era aşezat perfect la locul lui, munţii cu stâncile lor, acolo sus, în Olymp, casele somptuoase, aici pe mal, lumea, într-o mişcare vioaie şi zgomotoasă. Draperia sidefată a mării sub razele lunii îmi dădu fiori când am văzut doi ochi mişcându-se unduios în apele sale tăcute. Îmi urmăreau mişcările ca ochii unui dansator ce te fixează înainte de a te invita să-ţi surprindă clipa aceea când să te invite, şi tu să fii dispusă să accepţi să dansezi… Dar, pe mare se ridica o ceaţă sub jocul de lumini, parcă dintr-o legendă veche a Greciei, pe care aici şi-o povestesc întruna generaţii după generaţii încă de la sânul mamei… Atunci, mi-am plecat fruntea, crezând că era o şalupă cu pescari care trăgeau la peşte. M-am înclinat chiar vizibil cu mâna la inimă în semn de respect dat întregului univers, adulmecând fericirea ce-mi urca în fibra celui mai simplu fir al unui sentiment de răspuns şi nu mi-am dat seama, când mi-am ridicat fruntea, că la picioarele mele zăcea un şomoiog gros de fire sângerii parcă stors din petalele de maci, atât de mult răspândiţi pe drumurile de peste tot ale Greciei.
Nimeni nu mai era până în zarea ghicită a mării, doar în mine se trezise nisipul de sub tălpile nemişcate, ca să culeg acest odor spre care priveam uluită, constatând că era un şirag de mătănii împletite în 8, precum la mânăstiri, doar că nu era de culoare neagră, ci era roşu, de un roşu aprins…şi am înţeles sensul acestui pământ născut prin zvâcnirea din adâncurile mării a stâncilor scufundate cândva de lava vulcanilor şi aşternerea în atâtea ace fine de pe malurile întinse de ape, precum cristalele cu vârfuri de piramide. Aici acum mi-a dăruit o podoabă duhovnicească…a unui suflet evlavios, care se ruga pe aceste bobiţe roşii. Poate a unui pescar plecat în larg, poate a unui călugăr din depărtatele insule cu mânăstiri. Oricum, este un dar venit cu duhul rugăciunii.
Chiar celulele mele reacţionau fără să mă întrebe, independente, hrănite de evidenţa unei culori martirice. Existam în formele noi descoperite de liniştea sângelui meu, devenind un câmp de ace înflorite ale martirilor greci în cel mai înalt ideal. De a fi lângă Dumnezeu dupa Voia cea dumnezeiască. Eram lumina unui fir de aţă adus de trezirea  nisipului.

miercuri, 30 martie 2011

CITIND UN MÂINE

CITIND UN MÂINE

Ascult de-atâtea ori,
De-atâtea ori,
Că sunt doar om,
Să vin cu voi
Şi ţara s-o împart.

Robot eu doar eram,
Credeam ziua
Cu pasul ferm
Rotind o noapte
Şi-n ochiul de departe.

Am ars utilităţi
Sterilizând
Pagini inutile
Ce corectam febril
Şi-n vieţi de moarte.

Mereu eram doar eu
Citind un mâine,
Profesor corector,
Doar un punct greşit
Şi-atunci aş fi murit

vineri, 18 martie 2011

FUGA NUMĂRUL UNU

Ce ştii, ce ştii, măi, omule?
Fugi cu primăvara-n spate,
Veghetor de grâie,
Cântărit de departe,
În fluier aduni
Brâie.

Ce ştiu, ce ştiu, măi, omule?
Să ridic braţele-n miezul nopţii,
Îngenuncheată
Pe ştergare ţesute
Cărare
De grădini
Şi bucate.
video

joi, 3 martie 2011

ŞI MAI CRED...

Frunză-ndârjită-n ţipăt de orgă,
Nu am nevoie de timp liber
Să cred în iubirea din deget.
Cum rugineşte ascult
Un cearcăn de mormânt
Înainte...

Adun singurătate cu morgă
Prin patrafirul din cer
Sub fereastra unui suflet
Sacrificându-mă albit
Printre dosare de cuvânt
Fierbinte...

Misterul din aşchii m-aleargă
Pe-aleile arţarului ce ieri
O frunză-ndârjită pe ţipăt
În golul unei sticle pierit
Cu avânt prin foi plonjând
Cuminte...

video

sâmbătă, 12 februarie 2011

LACRIMA ZIDIRILOR

Îmi tremură în ochi apusul
De grija amânării
Umede nopţi închid oraşul
Cu şoapte îi dezgheţ mortarul
Şi-n lacrima zidirilor pun foc.

De ce-mi furi liniştea, oraşule,
Cu dragostea din tine la un loc
Mai duc o cărămidă-două,
Cărărilor ce le visez ades,
Să împlinesc pătratele cu sfinţi.
video

ÎN RĂGAZUL INIMII

În dreptul constelaţiei copil
Mereu revenim în rotaţii
Ca un nor captator
Opreşte porneşte
Fir să deşir
Din al nopţii mosor.

Nesfârşitul din noi
E util Dragostei
Cu speranţa sorţii
Unicului fruct roditor
Născutul sfânt
Într-o noapte de dor.

Azi
Eu sunt un fruct subtil
Trecut prin luminaţii
Smerită-ntr-un decor
Femeie-mamă-bunică
Şi-o soră-ntr-un cor.
video

marți, 8 februarie 2011

STEAUA SINELUI

Îmi este, mamă, dor de mine,
Iarna mă caută pe sub zăpezi,
În gard a îngheţat şi poarta,
Cioplind ospeţe de livezi.

Ascultă liniştea din plete seara,
Arcuşurile cum ţin vântul,
Mai mătur de omăt cărarea,
Sub ochiu-ngenunchind omătul.

Auzi cum bocetul de iarnă
Cu mânjii şterge coasta crengii,
Cum mâna copitând o goarnă,
Va croşeta din aţele ferigii.
video