FUGA NUMĂRUL UNU

Ce ştii, ce ştii, măi, omule?
Fugi cu primăvara-n spate,
Veghetor de grâie,
Cântărit de departe,
În fluier aduni
Brâie.

Ce ştiu, ce ştiu, măi, omule?
Să ridic braţele-n miezul nopţii,
Îngenuncheată
Pe ştergare ţesute
Cărare
De grădini
Şi bucate.

ŞI MAI CRED...

Frunză-ndârjită-n ţipăt de orgă,
Nu am nevoie de timp liber
Să cred în iubirea din deget.
Cum rugineşte ascult
Un cearcăn de mormânt
Înainte...

Adun singurătate cu morgă
Prin patrafirul din cer
Sub fereastra unui suflet
Sacrificându-mă albit
Printre dosare de cuvânt
Fierbinte...

Misterul din aşchii m-aleargă
Pe-aleile arţarului ce ieri
O frunză-ndârjită pe ţipăt
În golul unei sticle pierit
Cu avânt prin foi plonjând
Cuminte...

LACRIMA ZIDIRILOR

Îmi tremură în ochi apusul
De grija amânării
Umede nopţi închid oraşul
Cu şoapte îi dezgheţ mortarul
Şi-n lacrima zidirilor pun foc.

De ce-mi furi liniştea, oraşule,
Cu dragostea din tine la un loc
Mai duc o cărămidă-două,
Cărărilor ce le visez ades,
Să împlinesc pătratele cu sfinţi.

ÎN RĂGAZUL INIMII

În dreptul constelaţiei copil
Mereu revenim în rotaţii
Ca un nor captator
Opreşte porneşte
Fir să deşir
Din al nopţii mosor.

Nesfârşitul din noi
E util Dragostei
Cu speranţa sorţii
Unicului fruct roditor
Născutul sfânt
Într-o noapte de dor.

Azi
Eu sunt un fruct subtil
Trecut prin luminaţii
Smerită-ntr-un decor
Femeie-mamă-bunică
Şi-o soră-ntr-un cor.

STEAUA SINELUI

Îmi este, mamă, dor de mine,
Iarna mă caută pe sub zăpezi,
În gard a îngheţat şi poarta,
Cioplind ospeţe de livezi.

Ascultă liniştea din plete seara,
Arcuşurile cum ţin vântul,
Mai mătur de omăt cărarea,
Sub ochiu-ngenunchind omătul.

Auzi cum bocetul de iarnă
Cu mânjii şterge coasta crengii,
Cum mâna copitând o goarnă,
Va croşeta din aţele ferigii.

GÂNDURI

M-ai oprit cu toamna în privire
De mi-au rămas aripile pe fruntea ta
Şi-am învăţat să coacem flori de soare
În mâini, când iarba se-odihnea.

Şi dacă-n clipa asta ne-am găsit în soartă,
Ne-a dăruit un bulgăr de petale
Sfârşitul iernilor şi-l poartă
Ca pe-o icoană în toamnele tale.

LUI CIPRIAN PORUMBESCU

Ascult cum cade o privire
În liniştea pietrei din noi
Cum adunată-n snopii cruzi
Tace-o vioară peste duzi.

Mi-aştept privirile-napoi
Şi-nchid câmpiile în mâini
Cu orizonturi necuprinse
Cu ciutura fântânii neatinse.