CITIND UN MÂINE

CITIND UN MÂINE

Ascult de-atâtea ori,
De-atâtea ori,
Că sunt doar om,
Să vin cu voi
Şi ţara s-o împart.

Robot eu doar eram,
Credeam ziua
Cu pasul ferm
Rotind o noapte
Şi-n ochiul de departe.

Am ars utilităţi
Sterilizând
Pagini inutile
Ce corectam febril
Şi-n vieţi de moarte.

Mereu eram doar eu
Citind un mâine,
Profesor corector,
Doar un punct greşit
Şi-atunci aş fi murit

FUGA NUMĂRUL UNU

Ce ştii, ce ştii, măi, omule?
Fugi cu primăvara-n spate,
Veghetor de grâie,
Cântărit de departe,
În fluier aduni
Brâie.

Ce ştiu, ce ştiu, măi, omule?
Să ridic braţele-n miezul nopţii,
Îngenuncheată
Pe ştergare ţesute
Cărare
De grădini
Şi bucate.

ŞI MAI CRED...

Frunză-ndârjită-n ţipăt de orgă,
Nu am nevoie de timp liber
Să cred în iubirea din deget.
Cum rugineşte ascult
Un cearcăn de mormânt
Înainte...

Adun singurătate cu morgă
Prin patrafirul din cer
Sub fereastra unui suflet
Sacrificându-mă albit
Printre dosare de cuvânt
Fierbinte...

Misterul din aşchii m-aleargă
Pe-aleile arţarului ce ieri
O frunză-ndârjită pe ţipăt
În golul unei sticle pierit
Cu avânt prin foi plonjând
Cuminte...

LACRIMA ZIDIRILOR

Îmi tremură în ochi apusul
De grija amânării
Umede nopţi închid oraşul
Cu şoapte îi dezgheţ mortarul
Şi-n lacrima zidirilor pun foc.

De ce-mi furi liniştea, oraşule,
Cu dragostea din tine la un loc
Mai duc o cărămidă-două,
Cărărilor ce le visez ades,
Să împlinesc pătratele cu sfinţi.

ÎN RĂGAZUL INIMII

În dreptul constelaţiei copil
Mereu revenim în rotaţii
Ca un nor captator
Opreşte porneşte
Fir să deşir
Din al nopţii mosor.

Nesfârşitul din noi
E util Dragostei
Cu speranţa sorţii
Unicului fruct roditor
Născutul sfânt
Într-o noapte de dor.

Azi
Eu sunt un fruct subtil
Trecut prin luminaţii
Smerită-ntr-un decor
Femeie-mamă-bunică
Şi-o soră-ntr-un cor.

STEAUA SINELUI

Îmi este, mamă, dor de mine,
Iarna mă caută pe sub zăpezi,
În gard a îngheţat şi poarta,
Cioplind ospeţe de livezi.

Ascultă liniştea din plete seara,
Arcuşurile cum ţin vântul,
Mai mătur de omăt cărarea,
Sub ochiu-ngenunchind omătul.

Auzi cum bocetul de iarnă
Cu mânjii şterge coasta crengii,
Cum mâna copitând o goarnă,
Va croşeta din aţele ferigii.

GÂNDURI

M-ai oprit cu toamna în privire
De mi-au rămas aripile pe fruntea ta
Şi-am învăţat să coacem flori de soare
În mâini, când iarba se-odihnea.

Şi dacă-n clipa asta ne-am găsit în soartă,
Ne-a dăruit un bulgăr de petale
Sfârşitul iernilor şi-l poartă
Ca pe-o icoană în toamnele tale.

LUI CIPRIAN PORUMBESCU

Ascult cum cade o privire
În liniştea pietrei din noi
Cum adunată-n snopii cruzi
Tace-o vioară peste duzi.

Mi-aştept privirile-napoi
Şi-nchid câmpiile în mâini
Cu orizonturi necuprinse
Cu ciutura fântânii neatinse.

LUI GEORGE ENESCU

Fruntea ta e-o ramură pe cer
Pe care-mi poartă muguri clavecinul
E-atâta linişte în mângâiere
Că nici un ceas nu mai respiră
Să te aud cum vii
Să te aud cum vii…

RODIREA DURERII

Cine-mi furaţi iar tăcerea
Îndelung vibrată-n credinţă?
Cu ce dreptul la viaţă e vrerea
Ascunsă  în ziduri de fiinţă?

Acum nu mă vreau întrebată,
Libertatea o cer vameşii cruzi.
Mâna sculptată pe gură, iată,
Este perpetuu  sub ochii uzi.

N-am voce urlată în vânt,
Zidită n-a vrut Creatorul,
În lume ştearsă, doar în cuvânt
Dă mâinii drepte soborul.

Se pare că eu mai am sensul
Despărţirilor din neam...
Cu mine-şi întâlnesc versul
Printr-o nălucă adusă de hram.

Acum urc scara Învierii
Ce o încearcă omul postind,
Iar la sfârşitul răstignirii,
Iisus dă o altă faţă înviind.

DUH DE GRÂU

Întârzieri fără lumină,
Sevă sfântă, duh de grâu,
Mie-mi eşti rudă-apropiată,
Ochiul cum ţi-l simt şi ştiu.

Întârzieri bolborosite,
În zboruri de mirare
Neidentificate în ce am,
Doar sămânţă de culoare.

Întârzieri de nicăieri,
Fără de timp în ceva sfânt,
Uimiri de fire nevăzute,
În pământ neîncăpând.

Întârzieri în noi greoi,
Fantastice reluări în nea,
Linii marcate pe-ascuns:
Parcări de suflet – grânar de stea.

Întârzieri metalice în cer,
Acolo unde crucile-s cărări,
Îmi scriu pomelnicul dat
De nume rânduite spre zări.

Întârzierile, atât de mute sunt...

TIMP PARALEL

Din timpul sfinţilor părinţi,
Smerită se înalţă noaptea,
Când noi ne întrebăm cuminţi,
Cu şoapte în delir, ce-i soarta.

Cresc rugăciuni săpând tăceri,
Privind spre ceruri din icoane,
Iubind lumina ce încet de ieri
Ne-mbracă în cartoane.

Încărcată cu viaţă-n sine,
O comunicare în firesc
Leagă crucea dinspre tine
Timpul paralel şi sufletesc.

Mâna ta binecuvintează,
Nici o depărtare nu mi-o ia,
Drum dintr-o tăcere trează
Între două lumi de pe o stea.

Pleci cu dis-de-dimineaţa
Într-o ploaie de metanii mari,
Ca să-mi porţi cu grijă viaţa
Între răsărituri sus fără hotar.

OCHII

Ochii ţi-i simt întrebători
Din universul spre care pleci
Frunza stejarului în zori
Basmul iveşte rând cu rând
Pe urma pasului din poteci
Umbra alint când tu le treci
Zâmbet dintr-un abis brumărind
Suflet despământenind
Mâna scrie slove de veci
Ca un copil ucis de trecători
Pân-vei uita de muritori.

VOCI

Urechea-mi stă talangă de cer
În şoapta zilelor toate
Cald aşezate în chip de noapte
Călător duios desenat în echer
Spune-mi ceva, din de-departe…

CE VRERI

Ce vreri nescrise
Ne-au dăruit
Şi suntem dis-de-dimineţi
Cu tâlc
Duse-n colind
Suflet cu vise arzând
Şi-mi este frig
Doar frig…

SE-NTUNECĂ IARBA

Cum de se-ntunecă iarba
Sub pasul stelei târziu
Umblă tăcerea în ochii tăi
Din galaxii
mii…

Ghiarele crengilor înspre înalt
Cuie bat în cer înstelat
Şi mă ţintesc sub bolta grea
Din broderii
gri...

Gândul mi-l semăn pe-un colţ de stea
Fuge lumina sub umbra ta
Şi stări de apă grea
Din poezii
vii…

INSUSIRI

O floare îmi măsoară creierul
Cu o viteză înspăimântătoare
E primăvară pe aici
Doar sunetul perpetuu de lumină
Suie din adâncuri
Un sentiment
Şi sunt chiar el

SEVĂ STELARĂ

Sunt coajă stelară născută
Cu soare în fibră durută
Spaţiul tristeţii pe undă să fiu
Ce-n râu ca salcia străjer viu
Poate aşa adună pământul
Durerile stelelor în praful nimbat
De demult în ascultări pornite
Trezind pe rând ruguri trăite
Sfâşiate-ntr-un destin furat
Întrebând cerul ce-i adevărat
Nimic sau totul din cuvânt
Afli într-o noapte de pământ
Măsurând un adânc stelar divin.

SPERANTA DE VIS

Ai cui suntem
Simfonie de stări
Alcătuim unicate-n doi
Speranţă de vis
Dezlegări în suspine
Încălzind un infinit
Bucuria rodind
Bob după bob
Sufletul în fire
Împlinit cu legământ
Peste zăcăminte
Nedescoperite
În truda sunetelor
Născând
Nedăruit nerostit
Neamului existând.

Poezii dedicate astronautului Dumitru Prunariu

Dintre toti ce-si spun moderatori,unul singur creeaza acest blog!
Intai va vom face placerea sa va oferim aceste versuri,apoi cu permisiunea dumneavoastra,vom transpune versurile in imagini si muzica.

SIMFONIA SFERELOR

SPAŢII OCULARE

Pădure vie
Stelară
Am degetele toate clorofilate
Starea mea de creangă
Gângurit de frunză
Toarce-mă în tine
Lebădândă

Geamănă şoaptei tale
Cu rădăcini
În spaţii oculare…

SEVĂ STELARĂ

Sunt coajă stelară născută
Cu soare în fibră durută
Spaţiul tristeţii pe undă să fiu
Ce-n râu ca salcia străjer viu
Poate aşa adună pământul
Durerile stelelor în praful nimbat
De demult în ascultări pornite
Trezind pe rând ruguri trăite
Sfâşiate-ntr-un destin furat
Întrebând cerul ce-i adevărat
Nimic sau totul din cuvânt
Afli într-o noapte de pământ
Măsurând un adânc stelar divin.

SPERANŢĂ DE VIS

Ai cui suntem
Simfonie de stări
Alcătuim unicate-n doi
Speranţă de vis
Dezlegări în suspine
Încălzind un infinit
Bucuria rodind
Bob după bob
Sufletul în fire
Împlinit cu legământ
Peste zăcăminte
Nedescoperite
În truda sunetelor
Născând
Nedăruit nerostit
Neamului existând.

ÎNSUŞIRI

O floare îmi măsoară creierul
Cu o viteză înspăimântătoare
E primăvară pe aici
Doar sunetul perpetuu de lumină
Suie din adâncuri
Un sentiment
Şi sunt chiar el

SE-NTUNECĂ IARBA

Cum de se-ntunecă iarba

Sub pasul stelei târziu

Umblă tăcerea în ochii tăi

Din galaxii

mii…

Ghiarele crengilor înspre înalt

Cuie bat în cer înstelat

Şi mă ţintesc sub bolta grea

Din broderii

gri...

Gândul mi-l semăn pe-un colţ de stea

Fuge lumina sub umbra ta

Şi stări de apă grea

Din poezii

vii…

CE VRERI

Ce vreri nescrise

Ne-au dăruit

Şi suntem dis-de-dimineţi

Cu tâlc

Duse-n colind

Suflet cu vise arzând

Şi-mi este frig

Doar frig…

VOCI

Urechea-mi stă talangă de cer

În şoapta zilelor toate

Cald aşezate în chip de noapte

Călător duios desenat în echer

Spune-mi ceva, din de-departe…

OCHII

Ochii ţi-i simt întrebători

Din universul spre care pleci

Frunza stejarului în zori

Basmul iveşte rând cu rând

Pe urma pasului din poteci

Umbra alint când tu le treci

Zâmbet dintr-un abis brumărind

Suflet despământenind

Mâna scrie slove de veci

Ca un copil ucis de trecători

Pân-vei uita de muritori.

TONUL LUMII TALE

În grădina sufletului meu,

Privirea ta clorofilează fraze,

Când tac în tonul lumii eu,

Colinde zic sunând din raze.

Şi de te-ascult din umbra ierbii

Cu tresăriri lângă sideful lunii,

Îţi scriu ca-n răsărituri orbii,

Urcând lumini în hora lumii.

Noaptea mi-e un sentiment

Cu privirea gheţii dezgheţate,

Tonuri de penaje cresc fluent,

Demascând tăceri abandonate.

Unde eşti pe chipuri muzicale,

Vama aerului ţi-am cântat,

Înrămând atâtea nopţi din cale

Pe cuvânt rămas nemodulat?

TU EXIŞTI

Tu exişti, de când…

Fire din ochii tăi,

Ca frunza-nchisă de stejar

Cântecul verii îl cheamă...

Eu exist, de când…

Fire din ochii mei,

Ca frunza în noapte,

Iar tu…navigator de vise...

De când…de când…