SEVĂ STELARĂ

Sunt coajă stelară născută
Cu soare în fibră durută
Spaţiul tristeţii pe undă să fiu
Ce-n râu ca salcia străjer viu
Poate aşa adună pământul
Durerile stelelor în praful nimbat
De demult în ascultări pornite
Trezind pe rând ruguri trăite
Sfâşiate-ntr-un destin furat
Întrebând cerul ce-i adevărat
Nimic sau totul din cuvânt
Afli într-o noapte de pământ
Măsurând un adânc stelar divin.

SPERANTA DE VIS

Ai cui suntem
Simfonie de stări
Alcătuim unicate-n doi
Speranţă de vis
Dezlegări în suspine
Încălzind un infinit
Bucuria rodind
Bob după bob
Sufletul în fire
Împlinit cu legământ
Peste zăcăminte
Nedescoperite
În truda sunetelor
Născând
Nedăruit nerostit
Neamului existând.

Poezii dedicate astronautului Dumitru Prunariu

Dintre toti ce-si spun moderatori,unul singur creeaza acest blog!
Intai va vom face placerea sa va oferim aceste versuri,apoi cu permisiunea dumneavoastra,vom transpune versurile in imagini si muzica.

SIMFONIA SFERELOR

SPAŢII OCULARE

Pădure vie
Stelară
Am degetele toate clorofilate
Starea mea de creangă
Gângurit de frunză
Toarce-mă în tine
Lebădândă

Geamănă şoaptei tale
Cu rădăcini
În spaţii oculare…

SEVĂ STELARĂ

Sunt coajă stelară născută
Cu soare în fibră durută
Spaţiul tristeţii pe undă să fiu
Ce-n râu ca salcia străjer viu
Poate aşa adună pământul
Durerile stelelor în praful nimbat
De demult în ascultări pornite
Trezind pe rând ruguri trăite
Sfâşiate-ntr-un destin furat
Întrebând cerul ce-i adevărat
Nimic sau totul din cuvânt
Afli într-o noapte de pământ
Măsurând un adânc stelar divin.

SPERANŢĂ DE VIS

Ai cui suntem
Simfonie de stări
Alcătuim unicate-n doi
Speranţă de vis
Dezlegări în suspine
Încălzind un infinit
Bucuria rodind
Bob după bob
Sufletul în fire
Împlinit cu legământ
Peste zăcăminte
Nedescoperite
În truda sunetelor
Născând
Nedăruit nerostit
Neamului existând.

ÎNSUŞIRI

O floare îmi măsoară creierul
Cu o viteză înspăimântătoare
E primăvară pe aici
Doar sunetul perpetuu de lumină
Suie din adâncuri
Un sentiment
Şi sunt chiar el

SE-NTUNECĂ IARBA

Cum de se-ntunecă iarba

Sub pasul stelei târziu

Umblă tăcerea în ochii tăi

Din galaxii

mii…

Ghiarele crengilor înspre înalt

Cuie bat în cer înstelat

Şi mă ţintesc sub bolta grea

Din broderii

gri...

Gândul mi-l semăn pe-un colţ de stea

Fuge lumina sub umbra ta

Şi stări de apă grea

Din poezii

vii…

CE VRERI

Ce vreri nescrise

Ne-au dăruit

Şi suntem dis-de-dimineţi

Cu tâlc

Duse-n colind

Suflet cu vise arzând

Şi-mi este frig

Doar frig…

VOCI

Urechea-mi stă talangă de cer

În şoapta zilelor toate

Cald aşezate în chip de noapte

Călător duios desenat în echer

Spune-mi ceva, din de-departe…

OCHII

Ochii ţi-i simt întrebători

Din universul spre care pleci

Frunza stejarului în zori

Basmul iveşte rând cu rând

Pe urma pasului din poteci

Umbra alint când tu le treci

Zâmbet dintr-un abis brumărind

Suflet despământenind

Mâna scrie slove de veci

Ca un copil ucis de trecători

Pân-vei uita de muritori.

TONUL LUMII TALE

În grădina sufletului meu,

Privirea ta clorofilează fraze,

Când tac în tonul lumii eu,

Colinde zic sunând din raze.

Şi de te-ascult din umbra ierbii

Cu tresăriri lângă sideful lunii,

Îţi scriu ca-n răsărituri orbii,

Urcând lumini în hora lumii.

Noaptea mi-e un sentiment

Cu privirea gheţii dezgheţate,

Tonuri de penaje cresc fluent,

Demascând tăceri abandonate.

Unde eşti pe chipuri muzicale,

Vama aerului ţi-am cântat,

Înrămând atâtea nopţi din cale

Pe cuvânt rămas nemodulat?

TU EXIŞTI

Tu exişti, de când…

Fire din ochii tăi,

Ca frunza-nchisă de stejar

Cântecul verii îl cheamă...

Eu exist, de când…

Fire din ochii mei,

Ca frunza în noapte,

Iar tu…navigator de vise...

De când…de când…

RODIREA DURERII

Cine-mi furaţi iar tăcerea
Îndelung vibrată-n credinţă?
Cu ce dreptul la viaţă e vrerea
Ascunsă  în ziduri de fiinţă?

Acum nu mă vreau întrebată,
Libertatea o cer vameşii cruzi.
Mâna sculptată pe gură, iată,
Este perpetuu  sub ochii uzi.

N-am voce urlată în vânt,
Zidită n-a vrut Creatorul,
În lume ştearsă, doar în cuvânt
Dă mâinii drepte soborul.

Se pare că eu mai am sensul
Despărţirilor din neam...
Cu mine-şi întâlnesc versul
Printr-o nălucă adusă de hram.

Acum urc scara Învierii
Ce o încearcă omul postind,
Iar la sfârşitul răstignirii,

Iisus dă o altă faţă înviind.

DUH DE GRÂU

Întârzieri fără lumină,
Sevă sfântă, duh de grâu,
Mie-mi eşti rudă-apropiată,
Ochiul cum ţi-l simt şi ştiu.

Întârzieri bolborosite,
În zboruri de mirare
Neidentificate în ce am,
Doar sămânţă de culoare.

Întârzieri de nicăieri,
Fără de timp în ceva sfânt,
Uimiri de fire nevăzute,
În pământ neîncăpând.

Întârzieri în noi greoi,
Fantastice reluări în nea,
Linii marcate pe-ascuns:
Parcări de suflet – grânar de stea.

Întârzieri metalice în cer,
Acolo unde crucile-s cărări,
Îmi scriu pomelnicul dat
De nume rânduite spre zări.

Întârzierile, atât de mute sunt...

ESENŢE DIN CER

    Ţara mea, aştept înfrigurată
    Dinspre munţi să mă-mpresori,
    Să mă simt neînsemnată,
    Cum dai tu semnale-n zori.
  
    Eşti lacrimă de cer pe ochiul meu,
    Iubire dezmierdând lumină,
    Mărgean dintr-un  bol de minereu
    Izvor de ceea ce-o să vină.
  
    Întinde mâna, precum muma
    Peste cărări sus curcubeul,
    Să-ţi sărut aripa apelor şi huma,
    Cum codrii îşi smeresc amurgul.
  
    Condeie cresc sub braţul tău,
    Peste cărările minunilor în soare,
    Ascult sufletul, cuvânt ecou,
    Cum iarba o privighetoare.

TĂRIE DE CARPAŢI

    Sunt lacrimă din cer,
    Tărie în glod să sper,
    Credinţă-n zori pe file,
    În nopţi şi zile şi zile.
  
    Sunt lacrimă din cer,
    Inimă-n şantier,
    Am descins pe şenile,
    În nopţi şi zile, şi zile.
  
    Sunt lacrimă din cer,
    Omului de-i cald ori ger,
    Carpaţii fraţilor învie

    În nopţi şi zile, şi zile.