TIMP PARALEL

    Din timpul sfinţilor părinţi,
    Smerită se înalţă noaptea,
    Când noi ne întrebăm cuminţi,
    Cu şoapte în delir, ce-i soarta.
  
    Cresc rugăciuni săpând tăceri,
    Privind spre ceruri din icoane,
    Iubind lumina ce încet de ieri
    Ne-mbracă în cartoane.
  
    Încărcată cu viaţă-n sine,
    O comunicare în firesc
    Leagă crucea dinspre tine
    Timpul paralel şi sufletesc.
  
    Mâna ta binecuvintează,
    Nici o depărtare nu mi-o ia,
    Drum dintr-o tăcere trează
    Între două lumi de pe o stea.
  
    Pleci cu dis-de-dimineaţa
    Într-o ploaie de metanii mari,
    Ca să-mi porţi cu grijă viaţa
    Între răsărituri sus fără hotar.

VOCI

         Urechea-mi stă talangă de cer
         În şoapta zilelor toate
         Cald aşezate în chip de noapte
         Călător duios desenat în echer
         Spune-mi ceva, din de-departe…

SEVA STELARA

  
    Sunt coajă stelară născută
    Cu soare în fibră durută
    Spaţiul tristeţii pe undă să fiu
    Ce-n râu ca salcia străjer viu
    Poate aşa adună pământul
    Durerile stelelor în praful nimbat
    De demult în ascultări pornite
    Trezind pe rând ruguri trăite
    Sfâşiate-ntr-un destin furat
    Întrebând cerul ce-i adevărat
    Nimic sau totul din cuvânt
    Afli într-o noapte de pământ
    Măsurând un adânc stelar divin.

EFIGIA INIMII - Retezat

        Eşti verdele sfidând paloarea
        Prin urma soarelui în mare
        Eşti pâinea ce-şi coace sudoarea
        Nu peisaj de apetituri clare
        Eşti aisbergul ce duce zarea
        De la pocal până la sare
        Eşti chiar săgeata cu valoarea
        Ploilor ce se atrag şi care
        Ca-ntr-o efigie-s culoarea
        Atâtor străbuni dintr-o uitare.

SANCHONIATHON

         Adesea privesc cerul
         Prin ochii tăi sihaştri,
         Scăldându-mă-n misterul
         Atâtor lumi de aştri.
        
         Adesea ţi-ascult cuvântul
         Prin glas de violină,
         Înfiorând pământul
         Cu vraja lui deplină.
        
         Adesea, tu-mi eşti zarea
         Divină ce mă-ngână,
         La fel ca-nfăţişarea
         De taină din fântână.
        
         Adesea-n suflet taina
         Ţi-o legăn printre ceruri,
         Cătându-te sub haina
         Eternelor misteruri.
        
         Iar dulcea bucurie,
         Izvor din ochi albaştri,
         De-a pururi îmi învie
         Edenic dor de aştri.

PROFILUL TOAMNEI

  
 S-a semeţit pe cer profilul
 Toamnei cu mantii-n rubini,
 Acolo unde paşii-şi lasă,
 Ciorchinii grei transmit lumini.
  
 De dealuri şi-o vâlcea toată
 S-a bucurat turnând vopsea
 Pe talerele-mbujorate must e
 De mult arzând precum o stea.
  
 Musteşte-n ochi rodul de-o vară,
 Înmiresmând poveri de rob.
 Amurgul în lăzi adulmecă
 Piramidal strânşi bob lângă bob.
  
 Răsuflecându-şi verdele,
 Când soarele salută-n somn
 Ziduri lungi suntem în lege
 Cu aromele diurne într-un pom.
  
 Mă doare bobul din ciorchine
 Prins în rotunda sfâşiere
 A jertfă mândru să se-nchine,
 Aşa cum trece o tăcere.

TEII LUI EMINESCU

         Mă duc cu Teii Tăi spre cer,
         Să pot găsi cununa mea de spice
         În foitajul cărţilor ce vin,
         Te strig în ploi să mă adun
         Cu mâinile literei Tale.
         Pe-un prag de scări sihastre
         Să mă cunosc ca apă,
         Să îmi cuprind misterul
         În sufletul Tău moştenit
         Şi să Te-ntâmpin tainic
         Printre cărţile-nspicate
         Cu Teii Tăi trecuţi prin mine.