LACRIMA ZIDIRILOR

Îmi tremură în ochi apusul
De grija amânării
Umede nopţi închid oraşul
Cu şoapte îi dezgheţ mortarul
Şi-n lacrima zidirilor pun foc.

De ce-mi furi liniştea, oraşule,
Cu dragostea din tine la un loc
Mai duc o cărămidă-două,
Cărărilor ce le visez ades,
Să împlinesc pătratele cu sfinţi.

ÎN RĂGAZUL INIMII

În dreptul constelaţiei copil
Mereu revenim în rotaţii
Ca un nor captator
Opreşte porneşte
Fir să deşir
Din al nopţii mosor.

Nesfârşitul din noi
E util Dragostei
Cu speranţa sorţii
Unicului fruct roditor
Născutul sfânt
Într-o noapte de dor.

Azi
Eu sunt un fruct subtil
Trecut prin luminaţii
Smerită-ntr-un decor
Femeie-mamă-bunică
Şi-o soră-ntr-un cor.

STEAUA SINELUI

Îmi este, mamă, dor de mine,
Iarna mă caută pe sub zăpezi,
În gard a îngheţat şi poarta,
Cioplind ospeţe de livezi.

Ascultă liniştea din plete seara,
Arcuşurile cum ţin vântul,
Mai mătur de omăt cărarea,
Sub ochiu-ngenunchind omătul.

Auzi cum bocetul de iarnă
Cu mânjii şterge coasta crengii,
Cum mâna copitând o goarnă,
Va croşeta din aţele ferigii.

GÂNDURI

M-ai oprit cu toamna în privire
De mi-au rămas aripile pe fruntea ta
Şi-am învăţat să coacem flori de soare
În mâini, când iarba se-odihnea.

Şi dacă-n clipa asta ne-am găsit în soartă,
Ne-a dăruit un bulgăr de petale
Sfârşitul iernilor şi-l poartă
Ca pe-o icoană în toamnele tale.

LUI CIPRIAN PORUMBESCU

Ascult cum cade o privire
În liniştea pietrei din noi
Cum adunată-n snopii cruzi
Tace-o vioară peste duzi.

Mi-aştept privirile-napoi
Şi-nchid câmpiile în mâini
Cu orizonturi necuprinse
Cu ciutura fântânii neatinse.

LUI GEORGE ENESCU

Fruntea ta e-o ramură pe cer
Pe care-mi poartă muguri clavecinul
E-atâta linişte în mângâiere
Că nici un ceas nu mai respiră
Să te aud cum vii
Să te aud cum vii…

RODIREA DURERII

Cine-mi furaţi iar tăcerea
Îndelung vibrată-n credinţă?
Cu ce dreptul la viaţă e vrerea
Ascunsă  în ziduri de fiinţă?

Acum nu mă vreau întrebată,
Libertatea o cer vameşii cruzi.
Mâna sculptată pe gură, iată,
Este perpetuu  sub ochii uzi.

N-am voce urlată în vânt,
Zidită n-a vrut Creatorul,
În lume ştearsă, doar în cuvânt
Dă mâinii drepte soborul.

Se pare că eu mai am sensul
Despărţirilor din neam...
Cu mine-şi întâlnesc versul
Printr-o nălucă adusă de hram.

Acum urc scara Învierii
Ce o încearcă omul postind,
Iar la sfârşitul răstignirii,
Iisus dă o altă faţă înviind.