TĂRIE DE CARPAŢI

    Sunt lacrimă din cer,
    Tărie în glod să sper,
    Credinţă-n zori pe file,
    În nopţi şi zile şi zile.
  
    Sunt lacrimă din cer,
    Inimă-n şantier,
    Am descins pe şenile,
    În nopţi şi zile, şi zile.
  
    Sunt lacrimă din cer,
    Omului de-i cald ori ger,
    Carpaţii fraţilor învie

    În nopţi şi zile, şi zile.

LACRIMA ZIDIRILOR

Îmi tremură în ochi apusul
De grija amânării
Umede nopţi închid oraşul
Cu şoapte îi dezgheţ mortarul
Şi-n lacrima zidirilor pun foc.

De ce-mi furi liniştea, oraşule,
Cu dragostea din tine la un loc
Mai duc o cărămidă-două,
Cărărilor ce le visez ades,

Să împlinesc pătratele cu sfinţi.

VĂMILE SLOVELOR

        Rătăcesc cu voi în slove,
        Corectând în nopţi salvate,
        Îmbrăcând în azi o clipă
        Zidului de la cetate.
      
        Personaje sunt destule,
        Hainele sunt în zadar
        Au şi ifose şi bafte
        Au de toate fără har.
      
        Rătăcesc cu voi în noapte,
        Eu la slove, voi la bar,
        Când o s-aurziţi de gloanţe,
        Mă veţi pierde ca la zar.

ENERGII INFO

         Să nu mă căutaţi cumva
         În gândul vostru, n-aş distra
         Cum în privirea voastră nu încap,
         Poate o jumătate pe fereastră.
        
         Şuviţă nenăscută-i înfrăţirea
         De oriundeva cu cineva.
         Departe voi gândiţi de mine,
         Furând icoana lăcrimării.
        
         Vă doresc ce-i bine-n toate cele,
         Eu nu visez grămezi de bine,
         Dar vouă vă doresc iubirea
         Străfulgerată într-o iie.

RĂMÂNE CEVA

     Pe unde vom umbla
     Întrebări de întretaie ceaţa
     Rotund, drumul,
     Reguli de mult ştiute,
     De mult uitate...
    
     S-a vorbit despre timp,
     Dar timpul, unde e timpul?
     Se lungesc întrebările,
     Mă leg de probleme,
     Venim şi n-avem,
     Se grăbeşte citirea.
    
     Scapă firea competent,
     E genul ce scuteşte ziua.
     Sunt, rămâne ceva, eventual,
     Neîncadrarea în spaţiu
     C-un eu...

SUB GEANA ZORILOR

         Iar ninge peste umbra morţii
         Cu-adânci tăcuţii fulgi de nea
         Şi iar îţi bat în lemnul porţii
         Săgeţile din steaua mea.
        
         Dar tu, mă mai aştepţi în zori,
         Moarteo, ca de-atâtea ori,
         C-un braţ de ţepe şi fiori?
        
         Tu, forţă a unui înger care
         Mă topeşti de-aş fi de piatră,
         Corolă veşnic zâmbitoare,
         Un vis de clorofilă-n vatră.
        
         Cu Dumnezeu tu mă găseşti,
         Moarteo, nu mă stăpâneşti,
         Tocmind din iad poveşti.
        
         Eu, nemişcată-ascult iubirea
         Cu muzica ce-o poartă-n ea
         Şi îi primesc doar nemurirea
         De dragul îngerului de-oi putea.
        
         Dar parcă-s fără mâini şi trup,
         Moarteo, de-ai fi, am să te rup,
         Şi doar în cântu-mi să te-ntrup.
        
         Din nimbul tău tu dă-mi leac,
         Să ştiu mereu de Dumnezeu,
         Iar cu destinul ce să fac
         Că totu-mi pare-atât de greu...

TARA MEA

        Cu ochii înverziţi de dealuri,
        Mă rupe-o amintire-n viitor.
        Un nor de aur cum coboară
        Aici. născându-mă pentru un dor.
      
        Primăvara furişează mătăsuri,
        Tresăriţi de viaţă şi iubiri,
        Ne dăruie-o ploaie de seară,
        Într-o smerenie de priviri.
      
        O, ŢARA MEA, cuminte şi stelară,
        Limba iubirii uitată-n sertare,
        Descoper-o din zgurile rostirii,
        Să ţi-o repete smerit la hotare.
      
        Mamei să-i dărui destinul ciuntit,
        Satele frământând o pâine,
        Talpa copilei ce-a fost luminând,
        Când o speria viaţa de mâine.
      
        Spun rugi sub cruci cât ţara
        De pe o hartă ruptă-n vecini.
        Lacrima mi-e blidul din masa
        Ochilor trişti ucişi de străini.
      
        Cântec mai am, dragostea, ea,
        Pentru copile, cartea vacanţei
        Să dărui, desigur, şi-acum,
        Cărările cutezanţei.