Iar ninge peste umbra morţii
Cu-adânci tăcuţii fulgi de nea
Şi iar îţi bat în lemnul porţii
Săgeţile din steaua mea.
Dar tu, mă mai aştepţi în zori,
Moarteo, ca de-atâtea ori,
C-un braţ de ţepe şi fiori?
Tu, forţă a unui înger care
Mă topeşti de-aş fi de piatră,
Corolă veşnic zâmbitoare,
Un vis de clorofilă-n vatră.
Cu Dumnezeu tu mă găseşti,
Moarteo, nu mă stăpâneşti,
Tocmind din iad poveşti.
Eu, nemişcată-ascult iubirea
Cu muzica ce-o poartă-n ea
Şi îi primesc doar nemurirea
De dragul îngerului de-oi putea.
Dar parcă-s fără mâini şi trup,
Moarteo, de-ai fi, am să te rup,
Şi doar în cântu-mi să te-ntrup.
Din nimbul tău tu dă-mi leac,
Să ştiu mereu de Dumnezeu,
Iar cu destinul ce să fac
Că totu-mi pare-atât de greu...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu