SMERITA LUMINĂ A OPAIŢULUI

Portretul Iuliei Hasdeu

Şirurile cărţilor rămase nearanjate în rafturile bibliotecii din sediul Asociaţiei Iulia Haşdeu pentru UNESCO se acoperiseră de un pufuşor format din ace minuscule vibrate în aerul încăperii. Tabloul Iuliei dintre ferestre era uneori strâmbat, de parca o mână alungase imaginea unei treceri luminoase într-una din amiezile şi după-amiezile când membrii activi sau simpli vizitatori participă la întrunirile de cenaclu sau acum mai nou la Academia de iniţiere. Sala stă necercetată de vreo fiinţă câteva zile şi se adună părţi minuscule aproape invizibile din corpurile noastre energetice lăsate acolo... Chiar şi pepereţi se văd mustăţile unei catifele fine al acestui fenomen numit indezirabil "praf". Privesc cu ardoare în orice sală muzeală aceste existeţe stinse din vizitatori pe diferite obiecte. Este o arhivistică a trecerii umbrelor dintr-o existenţă pământească în cea celestă. Pleoapele mele se mişcă impresionate de fixarea contururilor. De sub jaluzeaua privirii mele absorbite pe cărţile odihnite pe masa dintre ferestre, vizavi de cotul sălii de întruniri, este o parte din bogata bibliotecă a asociaţiei. Am împrumutat şi eu cîteva cărţi rare pentru documentarea mea privind cartea ce m-a împins s-o scriu. Acum jucau luminiţe colorate precum titlurile de pe coperţi. Simţeam plămada lutului acelor mâini ce le-au meşteşugit discursul editat. Zâmbesc ascunsului dintre cotoarele bibliotecii, chicotind ca în copilărie la o năstruşnicie. Firescul mă repune pe coardele unei vibraţii între mine şi imensul şirag al cărţilor spre tavan. Ridic mai întâi cătarea ochilor apoi reiau drumul de jos de la ultimul raft spre a-mi corecta nerăbdarea. Încet, lent, cu atenţia relaxată, pe fiecare cotor vedeam titlul citeţ îmbăcându-mi dosarul ocular. Sunt ca un registru fidel care are încorporat înregistrările cărţilor strâns înregimentate în rafturi. Constat sensurile repartizării lor pe domenii, după numele făuritorilor lor, după istorie, artă... Nu clipesc pentru că respiraţia mea trăieşte fiecare contur de carte contopindu-ă. Nu din mine ies virgulele de praf în aşezarea akashică, ci din filele de sub covertura cărţilor. De deasupra lor şi dedesubtul lor vibrează smerit o lumină... Este o lecţie mi-am zis dată aici de amfitrioana casei, Iulia Haşdeu... Prind cu mâna o rază jucăuşă apoi cu cealaltă mă înconjor de şnururile luminoase. Privirea mi se duce spre spatele bibliotecii căutând nu ştiu ce trecând ca vibraţie muzicală spre pereţii din spatele ei. Mă simţeam găzduită printre cărţi. Culuare lungi mi se deschid alergând după lumină prin cotituri spiralate ori zigzagate, ca a unui râu întortocheat scăpat din izvor. Atunci s-a ivit o mână luminată de un opaiţ oprindu-mă din risipirea copilăroasă. Ce căutam, de fapt? Pe bunica prafului de pe cărţile unei biblioteci? Mâna arcuită cu o mişcare dantelată tresări să mă întoarcă molcom sub bolta micuţei luminiţe. Acolo se rulau necontenit filme din memoria exitenţială a acestui locaş de trăire a familiei Haşdeu. Survolam privegherile materne ale mamei asupra copilei ambele botezate Iulia. Fiecare filă de viaţă se depunea cuminte în lumina opaiţului, până la ultimul clişeu când am apărut eu deasupra vitrinei cu fotografii pe care o aranjasem la ultima curăţenie organizată. Şirurile emoţiilor se rulau încet parcă să văd şi să înţeleg, că nu ataşamentul mi l-a înregistrat ci gestul meu simplu. Mâna ce deţinea opaiţul strângea grămăjoarele căzute lângă fotografia ei lipită de mine pe un nou cadru cartonat. Deasupra vitrinei se formase un ou incandescent în care intrau grăunţii prafului de pe obiectele încăperii. Tabloul Iuliei dintre ferestre se îndreptă. Simţeam că-mi mătura o mână nevăzută privirea, respiraţia, poate chiar gândul. Împărtăşindu-mi iubirea, o lumină smerită mi-a purtat fericirea într-o făclie de opaiţ. Firimitura de praf nu mai era o ameninţare, ci un suvenir de mare preţ.

Angel Djigola-Popescu