sâmbătă, 15 ianuarie 2011

TIMP PARALEL

Din timpul sfinţilor părinţi,
Smerită se înalţă noaptea,
Când noi ne întrebăm cuminţi,
Cu şoapte în delir, ce-i soarta.

Cresc rugăciuni săpând tăceri,
Privind spre ceruri din icoane,
Iubind lumina ce încet de ieri
Ne-mbracă în cartoane.

Încărcată cu viaţă-n sine,
O comunicare în firesc
Leagă crucea dinspre tine
Timpul paralel şi sufletesc.

Mâna ta binecuvintează,
Nici o depărtare nu mi-o ia,
Drum dintr-o tăcere trează
Între două lumi de pe o stea.

Pleci cu dis-de-dimineaţa
Într-o ploaie de metanii mari,
Ca să-mi porţi cu grijă viaţa
Între răsărituri sus fără hotar.

luni, 10 ianuarie 2011

OCHII

Ochii ţi-i simt întrebători
Din universul spre care pleci
Frunza stejarului în zori
Basmul iveşte rând cu rând
Pe urma pasului din poteci
Umbra alint când tu le treci
Zâmbet dintr-un abis brumărind
Suflet despământenind
Mâna scrie slove de veci
Ca un copil ucis de trecători
Pân-vei uita de muritori.

VOCI

Urechea-mi stă talangă de cer
În şoapta zilelor toate
Cald aşezate în chip de noapte
Călător duios desenat în echer
Spune-mi ceva, din de-departe…

duminică, 2 ianuarie 2011

CE VRERI

Ce vreri nescrise
Ne-au dăruit
Şi suntem dis-de-dimineţi
Cu tâlc
Duse-n colind
Suflet cu vise arzând
Şi-mi este frig
Doar frig…

sâmbătă, 25 decembrie 2010

miercuri, 22 decembrie 2010

SE-NTUNECĂ IARBA

Cum de se-ntunecă iarba
Sub pasul stelei târziu
Umblă tăcerea în ochii tăi
Din galaxii
mii…

Ghiarele crengilor înspre înalt
Cuie bat în cer înstelat
Şi mă ţintesc sub bolta grea
Din broderii
gri...

Gândul mi-l semăn pe-un colţ de stea
Fuge lumina sub umbra ta
Şi stări de apă grea
Din poezii
vii…

luni, 20 decembrie 2010

INSUSIRI

O floare îmi măsoară creierul
Cu o viteză înspăimântătoare
E primăvară pe aici
Doar sunetul perpetuu de lumină
Suie din adâncuri
Un sentiment
Şi sunt chiar el